Secretarul general al ONU a estimat drept insuficiente măsurile umanitare pentru Gaza: „Ne aflăm în pragul foametei în masă”

0
Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a estimat vineri că „măsurile dispersate nu sunt suficiente pentru a îmbunătăţi ajutorul umanitar pentru Gaza”, după promisiunile israeliene de autorizare „temporară” a livrării de ajutoare prin noi puncte de trecere, transmite AFP, citată de Agerpres.

Foamete în Gaza. FOTO UNRWA X
Foamete în Gaza. FOTO UNRWA X

„Nu este suficient să existe măsuri dispersate. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă", a comentat Antonio Guterres în faţa presei, cerând Israelului să îşi respecte promisiunile „cu adevărat şi rapid”.

 Israelul a anunţat vineri, sub presiunea comunității internaţionale, că va autoriza livrarea „temporară” de ajutoare în Fâşia Gaza prin portul Ashdod şi punctul de trecere Erez, la o zi după un avertisment fără precedent din partea principalului său partener american.

Gaza este în mijlocul unei drame umanitare, iar moartea, luni, în atacul israelian, a şapte lucrători ai ONG-ului World Central Kitchen (WCK) a sporit nemulţumirea internaţională.

După această tragedie, guvernul israelian a informat ONU despre intenţia sa de a permite o creştere substanţială a ajutorului umanitar distribuit Gaza. Sper din tot sufletul că aceste intenţii se vor realiza cu adevărat şi rapid, deoarece situaţia din Gaza este absolut disperată, a notat vineri Antonio Guterres.

Secretarul general al ONU a reluat apelul la o încetare imediată a focului şi eliberarea tuturor ostaticilor, arătând că, după şase luni de conflict „ne aflăm în pragul foametei în masă, al unei conflagraţii regionale, al unei pierderi totale a încrederii în normele internaţionale”. 

„Următorul lot de decese nu va veni din cauza gloanţelor şi a bombelor, ci din foamete şi malnutriţie”

Liderul ONG-ului Salvaţi Copiii-SUA, Janti Soeripto, a descris, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate, o imagine sfâşietoare a suferinţei copiilor, fiind întreruptă pentru scurt timp de şocul unui cutremur care l-a determinat pe ambasadorului palestinian să spună că discursul său a făcut „se zguduie pământul”.

„Următorul lot de decese ale copiilor în masă în Gaza nu va veni din cauza gloanţelor şi a bombelor, ci din foamete şi malnutriţie. Inacţiunea este o alegere, iar alegerile au consecinţe: malnutriţia severă nu este o moarte calmă şi nedureroasă. Când unui copil îi este foame, corpul îi slăbeşte, muşchii îi slăbesc, vederea devine înceţoşată, sistemul său imunitar şi organele încep să nu mai funcţioneze (...). În acest stadiu, sunt prea slabi să plângă”, a spus Janti Soeripto.

Ambasadorul sloven la ONU, Samuel Zbogar, le-a cerut celor 14 colegi ai săi din Consiliu să se pună în locul oamenilor din Gaza.

„Dacă am fi adunaţi astăzi în nordul Gazei (...) zece dintre noi am sta nopţi şi zile întregi fără să mâncăm. Jumătate dintre noi avem nevoie disperată de ajutor umanitar. Şi cel puţin cinci dintre noi ar fi părinţi ai unor copii grav subnutriţi, cu risc de deces", a spus el.

Ambasadorul israelian Gilad Erdan a dat vina pentru situaţia umanitară din Fâşie pe Hamas şi a afirmat despre ONU că a fost „incapabilă să stabilească un mecanism eficient de distribuire” a ajutoarelor.

„Israelul a facilitat întotdeauna intrarea constantă a ajutorului umanitar în Gaza (...). Realitatea este că pierderea de vieţi nevinovate în război este uneori inevitabilă, în pofida eforturilor Israelului cu mult dincolo de datoria sa", a spus el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite