Rusia trimite palestinienilor vehicule blindate | adevarul.ro

Rusia trimite palestinienilor vehicule blindate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministrul rus al afacerilor externe a anunţat că ţara sa ar urma să trimită în curând 50 de vehicule blindate Autorităţii Palestiniene, transmite Agerpres.

Agenţia de ştiri Interfax l-a citat pe Serghei Lavrov declarând luni că Rusia ar trimite aceste vehicule palestinienilor ''într-un viitor foarte apropiat''. El s-a exprimat în timp ce se afla la bordul avionului cu care se ducea în Spania din Egipt, unde s-a întâlnit cu ceilalţi lideri ai Cvartetului pentru Orientul Mijlociu - Statele Unite, Rusia, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană.

Se pare că el s-a referit la vehicule blindate oferite de Rusia în 2005 pentru a ajuta conducerea palestiniană să menţină ordinea.

Israelul s-a împotrivit atunci acestei idei, temându-se că ele ar putea cădea în mâinile Hamas. Mai târziu, el a dat autorizaţia sa pentru ca aceste vehicule să fie expediate.

Top articole

Partenerii noștri