România – protectorat american? Adnotări din Washington: "SUA nu doresc să adopte un copil cu probleme"

0
0
#FPRomânia48 (octombrie/ noiembrie 2015)
#FPRomânia48 (octombrie/ noiembrie 2015)

Am invitat varii experţi să evalueze teza adâncirii protectoratului SUA asupra României, din ediţia curentă. Corina Rebegea, Washington: “O ţară ca România nu poate să rămână doar un recipient, fără să contribuie – cu viziune, politici, militar etc. – la noua dinamică regională. Sunt de acord cu autorul, că ceea ce lipseşte României este viziunea, atât la nivel de politică externă, cât şi la nivelul strategiei de dezvoltare a ţării în general.”

>> Reacţii la teza unui protectorat total al SUA asupra României - care a generat dosarul de copertă al ediţiei FP România nr. 48 (oct/ nov 2015). 

Alături de această teză, dosarul include şi opt contra-argumente, de la Corina RebegeaSorin Adam MateiDoru LionăchescuRadu MagdinSebastian I. BurdujaLiviu Mureşan & Matei Păun şi Filon Morar

[despre protectorat] Nu cred că acest concept, al protectoratului, ne ajută să înţelegem interesul strategic al Statelor Unite în România. Istoric, legal şi politic nu suntem într-o asemenea ipostază şi nu văd o cedare de suveranitate, alta decât cea convenită prin Tratatul de Aderare la UE. De altfel, faptul că SUA îşi reîntăresc prezenţa militară, economică şi politică nu înseamnă că doresc să adopte un copil cu probleme. Îşi doresc mai degrabă un partener pe care să se poată baza pentru a-şi avansa obiectivele de politică externă. Nu văd nimic ilegitim aici (în fond, fiecare stat îşi urmăreşte interesul naţional) şi cred că, într-adevăr, România poate avea beneficii – în primul rând de securitate şi economice – dintr-un asemenea parteneriat. 

[despre interesul SUA faţă de regiune şi România] Cred că anexarea Crimeei a retrezit la Washington un sentiment al urgenţei faţă de Europa Centrală şi de Est. Fără a elabora prea mult, cred că de aici decurg două lucruri: reorientarea strategică şi neglijarea acestei regiuni şi a inamicului tradiţional al SUA au creat vulnerabilităţi foarte mari pentru SUA în ceea ce priveşte relaţiile cu statele din regiune (sau cel puţin unele dintre ele) şi confuzie în politica americană faţă de Rusia. Ne aflăm în vecinătatea unui stat revizionist şi prădător şi nu avem nicio strategie aparent viabilă. În al doilea rând, cred că foarte mulţi oficiali şi analişti americani încep să-şi dea seama că după aderarea la UE statele din Europa Centrală şi de Est au rămas fără proiect. În faţa acestei crize majore de securitate, central şi est europenii s-au întors către Washington. Oficialii americani repun în discuţie inclusiv valorile care stau la baza comunităţii transatlantice şi dacă partenerii lor din regiune mai cred încă în ele – valorile democratice şi buna guvernare se află pe lista priorităţilor. Şi privesc cu multă îngrijorare deriva în care pare să fi intrat construcţia europeană (la care, de altfel, americanii au pus umărul serios). În acest context, interesul şi angajamentul SUA în ECE sunt mai importante, probabil ca vor deveni şi mai importante după alegerile din 2016, iar o ţară ca România nu poate să rămână doar un recipient, fără să contribuie – cu viziune, politici, militar etc. – la noua dinamică regională. Aici sunt de acord cu autorul că ceea ce lipseşte României este viziunea, atât la nivel de politică externă şi de securitate, cât şi la nivelul strategiei de dezvoltare a ţării în general.

România poate deveni aliatul principal, stabil, predictibil, de încredere al SUA şi nu văd un concurent real în sub-regiunea de care aparţine România. În niciun caz, nu văd cum unul dintre vecinii săi direcţi ar putea juca acest rol în viitorul apropiat.

Ne ajută însă foarte mult poziţia geostrategică în Europa de Sud-Est şi în zona Mării Negre, ceea ce explică şi relevanţa strategică a României pentru SUA. Faptul că România nu a oscilat în orientarea sa către Occident şi către NATO, în ciuda crizelor politice, şi a fost un partener predictibil creează oportunitatea pentru România de a deveni un „cap de pod” solid în regiune. În plus, sondajele de opinie arată că americanii se bucură încă de foarte multă simpatie în rândul românilor, iar NATO este văzută ca principala organizaţie internaţională de încredere. E un capital de imagine care nu s-a erodat foarte mult în ciuda unor afaceri controversate de-a lungul timpului. De altfel, vocile care contestă rolul pe care NATO, UE şi SUA ar trebui să îl joace în România sunt foarte puţine. În acest sens, România poate deveni aliatul principal, stabil, predictibil, de încredere al SUA şi nu văd un concurent real în sub-regiunea de care aparţine România. În niciun caz, nu văd cum unul dintre vecinii săi direcţi ar putea juca acest rol în viitorul apropiat.

[despre Elveţia Estului şi americanizare] Dacă lucrurile stau aşa şi par a merge în favoarea României, nu văd beneficiile neutralităţii, ambivalenţei, auto-suficienţei militare sau de orice alt tip. Nu cred că e posibil sau de dorit şi nu cred că un stat, chiar şi SUA, poate gestiona singur orice fel de criză. Pur şi simplu nu mai suntem la momentul istoric la care un asemenea model să prezinte avantaje pentru cineva. Mai degrabă aş miza pe o Românie cât mai integrată, conectată şi astfel indispensabilă unui grup de state din care a ales să facă parte. Cred că „flexibilitatea diplomatică” de care vorbeşte Gabriel vine în contradicţie cu nevoia de viziune şi de o politică externă solidă. În plus e greu de imaginat cum ar arăta această construcţie. România încearcă în prezent să solidifice relaţiile cu SUA: militar, dar mai ales economic şi politic, prin atragerea de investiţii în domenii strategice. Dacă acest lucru va duce la o ajustare în bine a reglementărilor şi a pieţelor interne, a structurilor administrative etc. sunt de acord cu termenul de „americanizare”  şi cu ceea ce Gabriel descrie că ar putea să însemne pentru România – asemănător conceptului de „europenizare”.

Dar modelul Elveţiei estice ar însemna – dacă înţeleg corect – să ne atingem obiectivele de dezvoltare cu sprijinul partenerilor, iar apoi să ne retragem din structurile în care acum încercăm să ne infiletăm cât mai solid. Nu văd raţiunea acestui model ş nici similaritatea dintre România – un stat aflat într-o regiune problematică, sensibilă etnic şi politic, la confluenţa unor interese geopolitice care ne depăşesc – şi Elveţia, cuminte aşezată între state care nu s-au mai aflat în conflict de 70 de ani. În plus, România ar trebui să fie în stare să ofere mai mult decât propria geografie. Nu cred, de asemenea, că România reprezintă o miză strategică majoră pentru Rusia – cel puţin nu pentru moment – şi nu văd cum o Românie neutră (şi bine înarmată) va elimina tensiunile dintre Est şi Vest.

Corina Rebegea este coordonatoarea programului dedicat României la Central Europe Policy Analysis, un think tank din Washington dedicat relaţiei Statelor Unite cu Europa Centrală şi de Est. 

Mai multe - În lume

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite