Revolta generației Z. Din Kathmandu până la Agadir, tinerii zguduie lumea. Unda de șoc, în fața ușii Europei

0
0
Publicat:

Într-o lume din ce în ce mai polarizată, cu lideri tot mai surzi la nevoile propriilor cetățeni, tinerii nu mai așteaptă schimbarea — o impun. De la protestele din Madagascar, până la revoltele digitale din Nepal, noua generație — conectată, educată și radicalizată de inegalitate — își cere locul la masa deciziilor. Iar când nu e ascultată, iese în stradă.

Proteste la Rabat/FOTO:X
Proteste la Rabat/FOTO:X

„Furia a mocnit mult timp”, spune profesorul Fraser Sugden, specialist în geografie umană la Universitatea din Birmingham. „Nu este vorba doar de gelozie față de cei bogați, ci de convingerea că aceștia au prosperat pe seama banului public.”

Această furie s-a transformat în acțiune în mai multe colțuri ale lumii, acolo unde frustrarea socială a fost dublată de cinismul politicii, scrie The Sun.

Maroc: Stadioane de miliarde, spitale care ucid

În Agadir, Maroc, moartea a câtorva femei într-un spital nefinanțat corespunzător a fost scânteia. În timp ce guvernul investea miliarde pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030, sistemul sanitar se prăbușea, la propriu.

Sub hashtag-uri precum #GenZ212 și #MoroccoYouthVoice, adolescenții și studenții au ieșit în stradă. Videoclipurile cu proteste au devenit virale, iar guvernul a răspuns cu restricții, impunând inclusiv interdicții de circulație pe timp de noapte. Nu a fost suficient.

Madagascar: Luminile s-au stins, tinerii s-au aprins

În Antananarivo, tăierile repetate de curent și lipsa apei potabile au transformat o nemulțumire domestică într-o mișcare națională. Tinerii au cerut demisia președintelui Andry Rajoelina, iar forțele de ordine au răspuns cu gloanțe.

Rezultatul: peste 20 de morți și sute de răniți. Guvernul a căzut, dar demonstrațiile continuă. O generație care nu mai acceptă scuzele livrate de elitele corupte.

Peru: Legea pensiilor, pretextul. Furia reală: corupția

O lege care obliga toți cetățenii peste 18 ani să contribuie la un fond de pensii a declanșat proteste de amploare. Însă în spatele acestei nemulțumiri punctuale stătea o frustrare adâncă: corupție, brutalitate polițienească, instabilitate.

Gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc, iar președinta Dina Boluarte refuză să cedeze. „Tinerii nu mai separă valorile de acțiunile lor”, explică Sergio Pantoja Torres, consilier educațional. „Când nu sunt ascultați, reacționează. Și o fac zgomotos, colectiv.”

Nepal: Când TikTok-ul devine tribună politică

Interzicerea a 26 de platforme de social media — printre care TikTok, WhatsApp și Facebook — a fost pretextul. Oficial, pentru combaterea „fake news”. Neoficial, o tentativă disperată de a reduce la tăcere o generație care nu se mai teme.

Într-o țară în care aproape jumătate din populație este activă online, iar tinerii sunt majoritari, mișcarea a fost rapidă. Furia s-a concentrat asupra „copiilor de politicieni”, filmați în vacanțe exotice, cu genți Gucci și mașini de lux.

„Instagramul le arată în timp real cum trăiește cealaltă jumătate”, spune profesorul Sugden. „Pentru mulți, este o avere necuvenită.”

Într-o economie cu o rată a șomajului în rândul tinerilor de peste 20%, în care universitățile produc absolvenți pentru locuri de muncă care nu există, sentimentul de abandon este omniprezent. „Acești tineri nu vor doar locuri de muncă. Ei vor să rămână în țara lor. Să-și construiască un viitor acolo.”

Simbolurile puterii, în flăcări

Când protestele au atins apogeul, clădirile simbol ale statului au fost incendiate — parlamentul, Curtea Supremă, chiar și Palatul Prezidențial. Pe zidurile carbonizate, tinerii au scris:

„De acum, aici vor sta doar tineri din Gen Z. Liderii corupți vor fi alungați din țară. Trăiască tinerii din Gen Z!”

Nepalul se alătură astfel unui val de revolte din Sri Lanka și Bangladesh, unde generația digitală nu mai cere, ci impune schimbarea.

Și nu o face doar pe TikTok sau Instagram. Pe Discord se dezbat idei. Pe ChatGPT se formulează planuri de guvernare.

Unda de șoc, în fața ușii Europei

Valul nu se limitează la Asia de Sud. Asemănările sunt tulburătoare: inegalitate socială, lipsă de oportunități, corupție instituționalizată și o generație care nu mai acceptă pasivitatea.

Profesorul Sugden avertizează: „Rețelele sociale nu sunt doar un instrument de organizare. Ele sunt și o lupă care arată nedreptatea socială.”

Se poate întâmpla și în Europa? Și în Marea Britanie?

„Tinerii nu mai trăiesc viața părinților sau bunicilor lor. Locuințele sunt inaccesibile, salariile stagnante, viitorul incert. Este doar o chestiune de timp până când și aici vom vedea o explozie — poate nu mâine, dar într-o zi.”

Deocamdată, în Regatul Unit, tinerii se exprimă la vot sau prin greve. Dar lecția este clară: dacă liderii continuă să ignore vocile tinere, acele voci se vor transforma în strigăte.

„Sunt puternici, educați și conectați global”, spune Sugden. „Singura greșeală pe care o putem face este să-i subestimăm.”

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite