Rețea internațională de trafic de migranți destructurată în Spania. Mii de persoane exploatate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O lovitură puternică a fost dată traficului de persoane în Spania, unde autoritățile au destructurat o vastă rețea criminală implicată în aducerea ilegală a migranților în țară.

Migranti in Spania. FOTO Profimedia
Migranti in Spania. FOTO Profimedia

Operațiunea, desfășurată cu sprijinul agenției europene Europol, a condus la arestarea a 21 de persoane și la dezvăluirea unei scheme infracționale extrem de profitabile.

Potrivit poliției spaniole, o reţea de traficanţi care a introdus o mie de migranţi algerieni şi sirieni în Spania din Algeria, primind până la 20.000 de euro de persoană, relatează AFP, citată de Agerpres.

Reţeaua infracţională este responsabilă de „intrarea ilegală în ţara noastră, graţie ambarcaţiunilor rapide închiriate din Algeria, a peste 750 de migranţi de origine siriană şi a peste 250 de migranţi de origine algeriană”, a anunţat poliţia într-un comunicat.

Operaţiunea, la care a participat agenţia Europol, a dus la arestarea a 21 de persoane în regiunea Madrid, în Andaluzia, unde ajungeau ambarcaţiunile, şi în Ţara Bascilor, la frontiera cu Franţa.

Reţeaua îi caza pe migranţi în Spania înainte de a le organiza tranzitul către alte ţări europene, în schimbul unor sume care puteau ajunge până la 20.000 de euro, a precizat poliţia.

Grupul infracţional avea o echipă stabilită în oraşul portuar Oran, în Algeria, care avea drept sarcină să organizeze trimiterea migranţilor pe ambarcaţiuni rapide, care erau „supraîncărcate” şi „fără niciun material de securitate”, mai menţionează comunicatul.

Sirienii şi algerienii ajungeau pe coastele spaniole „noaptea şi în zone dificile de acces, îndepărtate de centre urbane”, unde erau recuperaţi de membrii ai grupului criminal care îi aducea la Madrid.

Reţeaua dispunea de numeroase apartamente unde migranţii erau „îngrămădiţi şi cazaţi în condiţii insalubre”, a adăugat poliţia.

Apoi, dacă migranţii voiau să ajungă într-o altă ţară europeană, reţeaua le furniza paşapoarte şi bilete pentru a lua avionul sau le facilita transportul rutier.

Organizaţia este posibil să fi câştigat din traficul de migranţi 1,5 milioane de euro.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite