Renaşte Europa apărării?

Apărarea europeană nu poate fi clădită doar cu două-trei ţări.

Proclamată, ani de zile, drept „sublimă", dar inexistentă în realitate, Europa apărării ar putea renaşte din actuala criză economică. Iar pentru ca paradoxul să fie complet, „minunea" s-ar putea întâmpla exact când principalele state ale UE sunt constrânse să-şi reducă bugetele militare.

Guvernul britanic a anunţat o reducere a cheltuielilor de apărare cu 8% până în 2015. Germania a decis să-şi micşoreze efectivele militare, în următorii patru ani. Franţa e constrânsă şi ea la rigoare. Statele Unite, preocupate în legătură cu contribuţia europeană la finanţarea NATO, nu-şi mai ascund îngrijorarea. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice i-a avertizat pe europeni că, dacă nu vor face un efort, SUA ar putea să-şi caute rapid noi parteneri în domeniul securităţii.
Reuniţi la Bruxelles, în 28 şi 29 octombrie, Cei 27 s-au angajat să rediscute în decembrie reducerile cheltuielilor militare. Vor dezbate însă şi posibilitatea de a-şi uni eforturile şi mijloacele.

Necesităţile momentului au devenit acum mai presante decât ambiţiile naţionale moştenite din secolul trecut. Poate că e prematur să evocăm apariţia unei veritabile ambiţii strategice comune. Dar ideea îşi face tot mai mult loc: constrângerile bugetare ar putea astfel să se transforme din handicap într-o şansă pentru Europa apărării. Când au adoptat Tratatul de la Lisabona, Cei 27 şi-au fixat ca obiectiv o anumită autonomie strategică. Iar pe fondul relativizării tot mai evidente a puterii americane, europenii sunt presaţi să aleagă.

Fie să renunţe la proiectul unei veritabile Europe a apărării şi să se refugieze sub umbrela NATO, cu speranţa că vor constitui un „pilon european", dar şi cu riscul de a fi definitiv marginalizaţi. Fie să continue de o manieră autonomă dezvoltarea propriilor mijloace, civile şi militare, în cadrul unei politici externe clar definite. La 2 noiembrie, Parisul şi Londra pot face un pas semnificativ în această direcţie. Numai că apărarea europeană nu poate fi clădită doar cu două-trei ţări. Ea presupune convingerea unanimă că Europa se poate afirma ca putere mondială, inclusiv în domeniul securităţii.