Regina şi Lady Gaga
0Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a vrut să o cunoască luni pe Lady Gaga, cântăreaţa care a închis Gala Royal Variety Performance, ţinută în oraşul Blackpool.
Lady Gaga a avut o ţinută extravagantă cu această ocazie - rochie roşie din piele, cu o trenă de peste şapte metri.
Spectacolul, organizat anual în Marea Britanie, este patronat de Casa Regală şi îşi are rădăcinile în anul 1912. Banii strânşi din vânzarea biletelor sunt donaţi unor cauze umanitare.






















































