Primul ostatic eliberat de forțele israeliene. O femeie-soldat capturată de Hamas în Fâșia Gaza s-a reunit cu familia
0Armata israeliană a anunţat luni că a eliberat o femeie soldat ţinută ostatică de mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, au anunţat autorităţile israeliene, relatează AFP şi Reuters.
În noaptea de duminică spre luni "soldatul Ori Megidish a fost eliberat, în cadrul unei operaţiuni terestre, după ce a fost răpită de organizaţia teroristă Hamas pe 7 octombrie", au anunţat serviciile de securitate internă şi armata israeliană într-un comunicat comun.
Armata a mai comunicat că femeia soldat a fost supusă între timp unor controale medicale şi că "se simte bine".
Potrivit sursei citate, care nu a precizat circumstanţele eliberării ei, ea s-a întâlnit deja cu familia.
"Forţele de apărare israeliene şi Shin Bet vor continua să facă toate eforturile pentru a obţine eliberarea celor răpiţi", au mai menţionat sursele citate.
Potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor israeliene, cel puţin 239 de ostatici răpiţi de comandouri ale Hamas în timpul atacului întreprins pe 7 octombrie pe teritoriul israelian ar fi deţinuţi în Fâşia Gaza. Acest atac, de o amploare fără precedent, a declanşat un război care s-a soldat deja cu mii de morţi.