„Primăvara arabă“ aduce prigoana creştinilor

0
0
Confruntări între musulmani şi copţi în Cairo FOTO Reuters
Confruntări între musulmani şi copţi în Cairo FOTO Reuters

La sfârşitul săptămânii trecute, în Egipt au avut loc cele mai violente confruntări între musulmani şi creştinii copţi, de când Mohamed Morsi a venit la cârma ţării.

Şase persoane au murit în urma ciocnirilor violente din ultimele zile dintre copţi (creştini egipteni) şi musulmani, iar alte 80 au fost rănite, dintre care două se află în stare critică. Astfel, tensiunile dintre cele două comunităţi religioase au atins cote paroxistice, dând încă o bătaie de cap regimului Morsi, deja greu încercat de instabilitatea politică din ţară şi de economia în declin.

Totul a început vinerea trecută, după ce o zvastică a fost desenată pe o clădire islamică de la periferia oraşului Cairo. Potrivit serviciilor de securitate egiptene, un musulman, care a văzut nişte copii desenând zvastica pe lăcaşul de cult, a început să-i insulte pe creştini, iar remarcile bărbatului au degenerat într-un schimb de focuri între membrii celor două comunităţi religioase. Conflictul armat s-a soldat cu moartea a patru copţi şi a unui musulman, dar şi cu incendierea mai multor clădiri ale comunităţii creştine.

FUNERALII CU SCÂNTEI

Întregul conflict a escaladat duminică, la ceremonia religioasă ţinută în memoria celor patru copţi omorâţi cu o zi înainte, la Catedrala Sfântul Marcu din Cairo, principalul lăcaş de cult al copţilor. Potrivit France Presse, participanţii la slujbă au scandat lozinci împotriva actualului preşedinte Mohammed Morsi şi a partidului aflat la guvernare, Frăţia Musulmană, reiterând astfel că egiptenii de confesiune creştină sunt discriminaţi şi marginalizaţi. La ieşirea din catedrală, creştinii îndoliaţi au fost surprinşi de o avalanşă de pietre aruncate de locuitorii cartierului central Abbassiya, cotidianul „Egypt Independent“ spunând că a fost vorba despre un grup de atacatori necunoscuţi. În urma conflictelor, a decedat încă un copt, bilanţul ajungând astfel la şase morţi. Mai multe echipaje de poliţie au sosit la faţa locului şi, pentru a calma spiritele, au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene.

Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, a condamnat violenţele şi a îndemnat la „calm şi cumpătare”, afirmând că „orice atac asupra catedralei este ca un atac asupra mea”, informează agenţia de presă MENA. Morsi a ordonat forţelor de ordine să protejeze catedrala şi locuitorii din zonă, reamintind că protejarea vieţilor mulsumanilor şi a creştinilor este o îndatorire a statului. Şi liderul spiritual al copţilor, Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandrei, a făcut apel la calm.

De la răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak în primăvara lui 2011, tensiunile dintre creştini şi musulmani au crescut în intensitate, într-o ţară în care populaţia musulmană este majoritară, iar copţii reprezintă doar 10% din populaţia de 90 de milioane. Comunitatea creştină din Egipt s-a plâns în nenumărate rânduri că nu se bucură de aceleaşi drepturi ca celelalte comunităţi religioase, conflicte înregistrându-se în mod frecvent în ultima perioadă în satele din apropierea capitalei egiptene. Mai mult, preoţii copţi spun că situaţia minorităţii creştine s-a înrăutăţit de la învestirea în funcţie a lui Morsi.

De altfel, „primăvara arabă” a afectat situaţia creştinilor dintr-o serie de state, deoarece revoluţia desfăşurată în ţările din nordul Africii a adus la putere regimuri musulmane, iar extremiştii islamişti provoacă lumea împotriva minorităţii creştine, acuzând-o că ar fi sprijinit dictatorii eliminaţi – Mubarak, Gaddafi şi Ben Ali. 

Aceleaşi idei apar şi în mesajul liderului al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, difuzat sâmbătă pe site-urile islamiste; acesta cere musulmanilor să-şi elibereze ţările de regimuri dictatoriale şi trupe străine şi să oprească jefuirea resurselor din statele arabe. De asemenea, liderul al-Qaida cere tuturor musulmanilor din ţările unde „primăvara arabă“ a fost victorioasă să se unească pentru crearea Califatului Islamic, un stat religios guvernat de legea islamică (Sharia).

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri