Prim-ministrul sudanez Abdalla Hamdok, repus în funcţie după ce fusese plasat în arest la domiciliu
0Prim-ministrul sudanez Abdalla Hamdok va fi repus în funcţie după ce fusese plasat în arest la domiciliu în timpul loviturii de stat militare de luna trecută, informează BBC.
Toţi cei reţinuţi vor fi eliberaţi ca parte a unui acord între armată, liderii civili şi grupările fost rebele, au spus mediatorii.
Mohamed Hamdan Dagalo, vicepreşedintele Sudanului, a condus negocierile pentru reinstaurarea în funcţie a prim-ministrului sudanez Abdalla Hamdok.
Mohamed Hamdan Dagalo a scris pe Twitter: „Suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu prim-ministrul Abdalla Hamdok şi cu echipa lui pentru a duce la îndeplinire toate dezideratele cetăţenilor din Sudan: libertate, pace, justiţie şi prosperitate. A fost semnat un document prin care ne asigurăm că Sudanul îşi va continua parcursul democratic şi că respectăm voinţa poporului”.
Pe 25 octombrie, generalul armatei sudaneze a declarat pe neaşteptate stare de urgenţă şi a dizolvat conducere civilă a ţării.
Au urmat câteva săptămâni de proteste în care au murit câteva zeci de persoane.
Acordul a fost anunţat duminică noapte şi va fi semnat duminică pentru a intra în vigoare, a anunţat liderul partidului Umma, Fadlallah Burma Nasir.
Grupul de mediatori, care a inclus profesori, jurnalişti şi politicieni, a emis un comunicat în care a subliniat termenii acordului.
Prim-ministrul şi membrii Cabinetului lui, care au fost reţinuţi în timpul loviturii militare, vor fi eliberaţi şi Hamdok va reveni în funcţia de prim-ministru.
A fost adăugat că vor fi reinstaurate normele care reglementează tranziţia Sudanului spre democraţie.
Liderii militari şi civili au împărţit puterea sub un aranjament încheiat în august 2019, după ce preşedintele Omar al-Bashir a fost înlăturat.
Aranjamentul a intrat în criză luna trecută, când liderul militar, generalul Abdel Fattah Abdelrahman Burhan, a dizolvat partea civilă a guvernului şi i-a arestat pe lideri.
El a spus că nu este o lovitură de stat, ci o acţiune care previne un război civil care ameninţa să izbucnească deoarece grupurile politice incitau civilii împotriva forţelor de securitate. S-a autoproclamat şef al unui nou consiliu de conducere, având alături fost rebeli şi armata.
În multe oraşe, inclusiv în capitala Khartoum, au avut loc proteste, iar armata a răspuns violent, fiind acuzată că a împuşcat demonstranţi.
Noul aranjament vine înaintea unor noi demonstraţii planificate pentru duminică.
Comunitatea internaţională a condamnat lovitura de stat şi a cerut eliberarea deţinuţilor politic. Banca Mondială a îngheţat autorul financiar alocat Sudanului, iar Uniunea Africană a suspendat statutul de membru al statului.