Plafonul datoriei ne striveşte | adevarul.ro

Plafonul datoriei ne striveşte

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Să ne aducem aminte: la 2 august (dacă nu chiar mai devreme), statul american va atinge pragul maxim legal admis al sumei pe care o poate împrumuta - ceea ce se mai numeşte „plafonul datoriei".

Deocamdată, acesta este fixat la 14.300 de miliarde de dolari (10.120 de miliarde de euro). Cu banii obţinuţi din acest împrumut, guvernul ar putea să-şi achite datoriile, de la restituirea unor impozite şi până la cheltuieli de război ori pensii pentru foştii combatanţi. Fără să uităm de rambursările pentru creanţieri - printre care China, Japonia, Marea Britanie - ori de fondurile de pensii, de investitorii în America sau de oriunde din lumea întreagă.

Principiul plafonării datoriei există din 1917. Înainte, Congresul trebuia să-şi dea aprobarea de fiecare dată când Trezoreria dorea să mai vândă din datoria americană, pentru a mai recupera fonduri. Legislatorii au ridicat de mai multe ori plafonul datoriei (de cel puţin opt ori în ultimii zece ani). Secretarul de stat al Trezoreriei, Tim Geithner, a precizat că, dacă de data aceasta nu se va petrece acest lucru, SUA ar trebui să se declare în incapacitate de plată. Iar acest fapt „ar zgâlţâi fundaţia sistemului financiar mondial".

Ce se va întâmpla dacă nu se va ridica plafonul datoriei? Ar fi o catastrofă, cel puţin asta a susţinut Geithner la Congresul din ianuarie. Într-o scrisoare cu ton ameninţător, el a spus că intrarea SUA în incapacitate de plată ar semăna dezastrul în economia naţională şi, implicit, în cea mondială.

Şi acum, unde suntem? Parlamentarii republicani refuză să ridice plafonul fără o reducere semnificativă a cheltuielilor publice. În ochii lor, Guvernul federal este doar un coş găurit care lasă să-i scape deficitul de sub orice control, punând astfel în pericol integritatea ţării. Majoritari în Camera reprezentanţilor, republicanii pot bloca orice propunere vizând ridicarea plafonului datoriei până când cererea de reducere a cheltuielilor publice nu le va fi îndeplinită. Americanii aşteaptă acum să vadă cum se va rezolva o situaţie greu de rezolvat. Mai e puţin timp până la data scadenţei. Aşa că problema plafonului datoriei a aterizat direct pe biroul lui Obama. 

Top articole

Partenerii noștri