Orientul Mijlociu peste 20 de ani : Primăvara Democraţiei?

În ultima vreme, tema transformării democratice a Orientului Mijlociu a cam dispărut din discursul public euroatlantic. Şi totuşi, unde se află astăzi regiunea, din perspectiva procesului de reformă şi dezvoltare democratică (drepturile omului, societatea civilă, democraţia electorală)? Face democraţia din Orientul Mijlociu un loc mai paşnic, mai stabil? Există o altă alternativă? Sunt doar câteva întrebări pe care FP Români

Deficitul democratic din Orientului Mijlociu este consecinţa unor factori tangibili, majoritatea lor externi. Puterile occidentale au lucrat substanţial şi consistent la subminarea mişcărilor democratice din regiune. Astăzi, Statele Unite continuă să sprijine financiar şi militar regimurile cele mai represive din regiune cu miliarde de dolari anual. De departe, Egiptul şi Iordania sunt cei mai importanţi beneficiari ai susţinerii SUA, în ciuda faptului că în ultimii 20 de ani, acestea au devenit societăţi mai puţin deschise şi tot mai represive. Opoziţia islamistă din Egipt este astăzi ţinta celui mai dur val de reprimare guvernamentală de la preşedintele Gamal Abdel Nasser (1960) încoace. Din 2006, regimul Mubarak a iniţiat o campanie sistematică cu scopul declarat de a şterge „Frăţia Musulmană”, de pe harta politică a Egiptului, fără a întâmpina prea multe obiecţii din partea SUA sau Europei. Este ciudat că politicienii occidentali insistă să întrebe de ce regiunea este atât de autocrată, continuând în acelaşi timp să investească masiv în menţinerea regimurilor autocratice.
Regiunea va cunoaşte mai multă deschidere politică numai atunci când Statele Unite se vor angaja să investească strategic în democratizare. Statele Unite pot juca un rol foarte important, aşa cum au făcut în 2004 şi 2005, când administraţia Bush a decis să-i  determine pe aliaţii arabi să-şi reformeze regimurile. Este dificil să ne reamintim acum, dar “Primăvara Arabă” a fost reală şi fără precedent. Egiptul, spre exemplu a fost martorul celei mai ample mobilizări a maselor în favoarea democraţiei, cu peste 150.000 de participanţi la proteste mitinguri.

Mitul autocraţiei generoase
Când vorbim de viitorul regiunii, sunt mulţi gânditori care mizează pe declinul influenţei islamismului. Dar chiar dacă apogeul grupărilor islamiste pare să fi trecut, totuşi sunt puţine motive să credem că prezentul islamist va face loc unui viitor secular. Astăzi influenţa regională a grupărilor seculare şi liberale pare să fi atins un minim istoric. Chiar şi în Iordania, unul dintre cele mai occidentalizate state arabe, partidele seculare îşi pot adjudeca 0 locuri din cele 110 ale Parlamentului.       
Putem însă identifica perspective promiţătoare la nivelul reformelor economice. Modelul Dubai-Singapore de a amâna pe termen nedeterminat reformele politice în favoarea prosperităţii economice, pare să devină paradigma dominantă printre regimurile regiunii. Tunisia este aclamată ca o poveste de succes în acest sens, cu preţul distrugerii aproape complete a opoziţiei politice şi a societăţii civile independente. Deşi în Egipt şi Iordania, tehnocraţia formată în Vest a ajuns în cele mai înalte poziţii de guvernare, totuşi educaţia şi stilul lor de viaţă occidental nu au condus şi la o expansiune a regimului libertăţilor politice.    
Faptul că astăzi Dubaiul se află în cădere liberă ar putea distruge mitul autocraţiei generoase fundamentată pe creştere economică şi ar putea să îi facă pe imitatorii din regiune să-şi reconsidere strategiile. Autocraţii generoşi sunt acceptaţi atâta timp cât regimul lor reuşeşte să ofere prosperitate socială. Problemele lor încep să apară abia în momentul în care regimul lor eşuează economic şi atunci când nu există mecanisme de responsabilizare şi control a abuzului de putere.

Un butoi cu pulbere
Înainte să ne întrebăm dacă democraţia va contribui la stabilizarea Orientului Mijlociu, cred că trebuie să vedem şi celălalt versant: unde au condus mai mult de 50 de ani de susţinere occidentală a guvernelor autoritare? A produs o regiune consumată de extremism religios, violenţă politică şi perpetuarea unor regimuri care aparent sunt stabile, dar care pe fond au o legitimitate scăzută în ochii propriilor popoare. Este o regiune caracterizată de falimente economice, inegalităţi tot mai mari, şomaj masiv, violenţă politică, sisteme educaţionale dezagregate. Aceasta nu este imaginea unui Orient Mijlociu paşnic şi stabil. Dimpotrivă, este imaginea unei regiuni fracturate care stă să se prăbuşească. Orientul Mijlociu este un butoi cu pulbere. Iar pentru cei care vorbesc despre stabilitatea Egiptului, Iordaniei, Tunisiei, Marocului şi a Arabiei Saudite, este bine să-şi reamintească lecţiile Iranului de la sfârşitul anilor ’70: regimurile sunt de obicei stabile - până când dintr-odată nu mai sunt. Iar atunci este mult prea târziu.
Un număr de studii empirice- Alan Krueger, Jitka Maleckova, Alberto Abadie-au sugerat o corelaţie între absenţa democraţiei şi o mai mare incidenţă a activităţii teroriste. Interesant, este că un raport al Freedom House din 2005 nota că “între 1999 şi 2003, 70%  dintre decesele din acte teroriste au fost cauzate de terorişti şi grupări teroriste originare din societăţi nelibere, în timp ce numai 8% dintre victime au fost produse de terorişti şi mişcări teroriste care proveneau din societăţi libere”.
Acest fapt are sens la nivel intuitiv. Daca cetăţenilor arabi le lipsesc metodele politice paşnice prin care îşi pot exprima suferinţa, creşte probabilitatea să folosească metode extralegale, chiar violente, pentru a-şi exterioriza frustrările. Blocarea libertăţii de expresie şi a activităţilor politice sunt cel mai scurt drum spre radicalizare. şi odată radicalizaţi, oamenii vor avea tendinţa să se manifeste violent.
Dacă vrem să găsim originile terorismului islamic de astăzi, ar fi bine să ne uităm la temniţele lui Gamal Abdel Nasser, unde mii de islamişti au fost încarceraţi, torturaţi şi, uneori, executaţi pe parcursul anilor ’50 şi ’60. În închisori a avut loc un proces bine documentat de radicalizare. Cel mai cunoscut exemplu este cel al “naşului terorismului modern”, Sayyid Qutb, care a dezvoltat în închisoare viziunile sale radicale. Tortura are tendinţa de a radicaliza şi cicatricile emoţionale dobândite în astfel de circumstanţe nu dispar niciodată.

Shadi Hamid, Director Executiv al Saban Center for Middle East Policy-Doha, Brookings Institution