O zi nord-irlandeză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Succesul va depinde şi de mesajul pe care îl va primi Sinn Fein, atât din zona politică, cât şi la urne.

12 aprilie - ziua în care a avut loc ultima etapă a procesului de pace, prin care Londra a transferat către Belfast atribuţiile poliţieneşti şi juridice - nu a adus armonie în cadrul Adunării Naţionale a Irlandei de Nord, unde Partidul Unionist din Ulster (UUP) continuă să joace la două capete.

De partea cealaltă, Partidul Democratic Unionist (DUP) consideră că transferul de putere reprezintă cea mai bună soluţie pentru viitorul provinciei. Dincolo de aspectul politic, transferul va avea ca efect, printre altele, un accent mai mare pus pe lupta împotriva crimei organizate. Acţiune necesară în contextul fenomenelor antisociale ce se manifestă peste tot. Bine-venite ar fi şi nişte modificări în ceea ce priveşte legislaţia armelor de foc. Totul ar trebui să funcţioneze mult mai repede, acum când propunerile legislative nu vor mai trece pe la Biroul Irlandei de Nord şi nu vor mai sta la coada Parlamentului de la Westminster.

În pofida entuziasmului, DUP recunoaşte că primii ani vor fi dificili şi nu toate aşteptările nord-irlandezilor se vor concretiza. Succesul va depinde şi de mesajul pe care îl va primi Sinn Fein, atât din zona politică, cât şi la urne. Misiunea Partidului Democratic Unionist este una de lungă durată. Progresele se văd deja, iar apogeul lor ar trebui să se producă în 2021, când Irlanda de Nord îşi va sărbători centenarul.  12 aprilie ar trebui să reprezinte un nou start pentru Irlanda de Nord.

Cu condiţia ca nord-irlandezii să-şi păstreze încrederea în DUP şi în viziunea partidului despre viitorul provinciei. Pasul următor pentru Adunarea Legislativă Naţională de la Stormont ar trebui să fie renunţarea la actualul sistem al coaliţiei guvernamentale - în care sunt reprezentate toate partidele politice - pentru a se putea naşte o opoziţie adevărată. Şi protecţia minorităţilor şi-ar avea locul pe agenda politică de la Belfast. Atunci ar fi un semn clar că Irlanda de Nord merge mai departe. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite