Video O nouă lovitură americană asupra unei ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri în Pacific. Patru persoane au fost ucise
0Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunţat că armata SUA a lovit o nouă ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în estul Pacificului, atac în urma căruia patru persoane au fost ucise.

Şeful Pentagonului a afirmat pe reţeaua X că atacul a avut loc în apele internaţionale şi că niciun militar american nu a fost rănit.
"Emisfera vestică nu mai este un refugiu sigur pentru narcoteroriştii care aduc droguri pe ţărmurile noastre pentru a otrăvi americanii", a spus Hegseth, potrivit Agerpres.
Cu doar o zi înainte, el a anunţat trei atacuri asupra unor ambarcaţiuni în Pacific, soldate cu 14 morţi.
Forţele americane au lansat atacuri repetate asupra unor vase suspectate că transportau droguri în Caraibe şi Pacific timp de mai multe săptămâni. Zeci de persoane - suspectate de trafic de droguri pe care administraţia americana le-a numit "terorişti" - au fost ucise.
Operaţiunile au stârnit critici, experţii ONU în drepturile omului avertizând asupra posibilelor încălcări ale dreptului internaţional.
Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU António Guterres a declarat recent, la New York, că există "mari îngrijorări în legătură cu activitatea cinetică crescută pe care o vedem în apele deschise".
Este important să se evite escaladarea şi conflictele să se rezolve prin mijloace diplomatice, a mai spus el.
"De fiecare dată când cineva este ucis, trebuie să existe responsabilitate", a subliniat purtătorul de cuvânt.

















































