O aeronavă militară cu 116 persoane la bord a dispărut de pe radare în largul Myanmarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Myanmar au anunţat miercuri după-amiază că un avion militar cu peste o sută de persoane la bord a dispărut de pe radare în timp ce zbura pe ruta Myeik-Yangon, transmite BBC News, potrivit news.ro.

UPDATE 16.31 Resturi ale aeronavei dispărute de pe radare au fost găsite în Marea Andaman, în apropiere de Dawei.

- Ştirea iniţială

„Am pierdut brusc liniile de comunicaţii în jurul orei locale 13.35 (10.05 ora României), atunci când aeronava a ajuns la aproape 30 de kilometri de localitatea Dawei (sud)“, se arată într-un comunicat al armatei Myanmarului.

La bordul aeronavei Y-8 (produse de China, n. red.) se aflau 105 pasageri şi 11 membri ai echipajului, potrivit unei surse de pe Aeroportul din Yangon.

Mai multe echipaje de salvare au fost trimise în zona dispariţiei aeronavei.

Majoritatea pasagerilor sunt membri de familie ai unor militari aflaţi în post în sudul Myanmalui.

„Acest tip de zbor este asigurat de două ori pe lună pentru familiile militarilor“, a declarat o sursă aeroportuară.

„Credem că a avut loc o defecţiune tehnică. Condiţiile meteo erau bune“, a adăugat această sursă.

Ultimul mare accident aviatic din Myanmar datează din 28 august 1998, când un avion al companiei Myanmar Airways cu 39 de persoane la bord a dispărut de pe radare şi a fost găsit abia după patru zile.

image

Locul dispariţiei

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite