Numărul canadienilor care au semnat o petiție pentru retragerea cetăţeniei lui Elon Musk a trecut de 250.000

0
0
Publicat:

O petiţie prin care se cere ca miliardarului Elon Musk să-i fie retrasă cetăţenia canadiană din cauza "activităţilor sale care sunt contrare interesului naţional al Canadei" a strâns până marţi peste 250.000 de semnături, relatează AFP.

Elon Musk FOTO: X
Elon Musk FOTO: X

Potrivit petiţiei, consilierul omniprezent al preşedintelui Statelor Unite "a devenit acum membru al unui guvern străin care încearcă să şteargă suveranitatea canadiană", în referire la ameninţările lui Donald Trump de a face din Canada al 51-lea stat american, folosind "forţa economică" pentru a-şi anexa vecinul din nord.

Născut în Africa de Sud, proprietarul producătorului de vehicule electrice Tesla, al companiei aerospaţiale SpaceX şi al platformei de social media X deţine cetăţenia canadiană prin mama sa, Maye Musk, care este originară din provincia Saskatchewan (centru).

Cel care a fost naturalizat cetăţean al Statelor Unite în 2002 a fost însărcinat de Donald Trump să reducă cheltuielile publice cu Comisia sa pentru eficienţă guvernamentală" (DOGE), pentru a reduce dimensiunea guvernului federal.

"Oameni precum Elon Musk sunt duşmani ai ţării noastre la ora actuală", a declarat pentru AFP deputatul NPD Charlie Angus, care susţine petiţia depusă pe 20 februarie în Parlamentul canadian.

Petiţia "oferă oamenilor posibilitatea de a-şi exprima furia întemeiată faţă de puterea în creştere a oligarhilor şi a extremiştilor", a adăugat el.

"Canada nu este o ţară reală", a scris Elon Musk pe reţelele sociale ca răspuns la petiţie.

Omul de afaceri, care caută să exercite influenţă politică în mai multe ţări, a criticat în repetate rânduri politicile premierului canadian Justin Trudeau şi l-a susţinut în decembrie pe oponentul său, Pierre Poilievre, liderul Partidului Conservator.

Potrivit guvernului canadian, cetăţenia poate fi revocată dacă un cetăţean a comis o fraudă, a făcut o declaraţie falsă sau a ascuns cu bună ştiinţă informaţii într-o cerere de imigrare sau de cetăţenie.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite