Noi posibile fragmente ale avionului Boeing 777 dispărut, observate prin satelit în Oceanul Indian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China a anunţat că deţin imagini filmate prin satelit care care ar fi putut surprinde noi fragmente aparţinând avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines dispărut de două săptămâni, anunţă autorităţile malaysiene, citate de AFP.

„Ambasadorul Chinei în Kuala Lumpur a primit imagini prin satelit cu obiecte plutitoare pe culoarul aerian sud; vor fi trimise nave pentru verificarea zonei“, a declarat ministrul malaiesian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein.

Obiectul reperat de sateliţii chinezi are o lungime de 22,5 metri şi 13 metri în lăţime, potrivit ministrului malaiezian al Transporturilor. El a precizat că informaţiile sunt limitate în momentul de faţă, însă „în următoarele ore” vor fi anunţate mai multe detalii.

Navele şi aeronavele trimise în zona din sudul Oceanului Indian unde au fost observate obiecte suspecte nu au găsit nimic deocamdată, iar experţi australieni au explicat că este posibil ca părţile aeronavei să se fi scufundat între timp.

Ulterior, autorităţil chineze au precizat că imaginile au fost capturate de sateliţi marţi după-amiaza, notează CNN.

Căutările s-au intensificat sâmbătă odată cu mobilizarea unor avioane suplimentate de către mai multe ţări implicate în campania de cercetare a coridorului de sud a Oceanului Indian, perimetrul fiind extins de asemenea. În prezent, cel puţin şase avioane survolează zona, inclusiv două aeronave private. 

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului.

Citeşte şi:

Locuitori din Maldive cred că au văzut Boeingul Malaysia Airlines zburând deasupra insulei lor Poliţia din Maldive examinează mărturiile postate pe un site de ştiri local, potrivit cărora locuitorii au văzut un avion mare care zbura la altitudine joasă în ziua misterioasei dispariţii a zborului MH370, relatează AFP.

Noi dezvăluiri în cazul avionului dispărut: Boeingul Malaysia Airlines a fost deturnat. Malaezia opreşte căutările în Marea Chinei de Sud Avionul companiei Malaysia Airlines de tip Boeing 777, dispărut în urmă cu o săptămână după ce decolase de la Kuala Lumpur cu destinaţia  Beijing, ar fi urcat la o altitudine neautorizată de circa 13.700 de metri (45.000 de picioare), apoi ar fi coborât la circa 23.000 de picioare, în apropiere de o insulă, informează cotidianul american „New York Times”.

„Avionul Malaysia Airlines a fost deturnat“ - oficial militar Autorităţile malaeziene au concluzionat că avionul de pasageri care a dispărut săptămână trecută ar fi fost deturnat şi traiectoria sa a fost schimbată deliberat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite