Nisipurile mişcătoare din sudul Irakului

Localnicii nu şi-au dat seama că pământurile lor aţâţă lăcomii, regiunea fiind considerată azi una dintre cele mai bogate de pe glob.

În mlaştinile din sudul Irakului, la confluenţa fluviilor Eufrat şi Tigru, care formează Chatt Al-Arab, ar fi fost cândva Edenul, potrivit Vechiului Testament. În anii '70, guvernul a asanat regiunea pentru a o reda agriculturii. După primul război din Golf şi represiunea care a urmat contra şiiţilor, acolo s-au refugiat sute de mii de opozanţi ai regimului. Pentru a distruge această regiune greu de controlat, Saddam a construit un canal şi un dig. Suprafeţele inundabile au fost reduse la 10%. Azi, regiunea suferă şi de pe urma scăderii accelerate a debitelor Eufratului şi Tigrului, cauzate de barajele din amonte, din Turcia şi Siria. (...)

Aici, oamenii par să trăiască în afara timpului. În „casele" din trestie, rareori acoperite cu tablă, nu există televizoare, pentru că nu există nici curent. Iar peştii, sursa principală de trai, sunt pe cale de dispariţie. Localnicii nu şi-au dat seama că pământurile lor aţâţă lăcomii, regiunea fiind considerată azi una dintre cele mai bogate de pe glob. Pentru ei, însă, această bogăţie aduce mai degrabă a blestem. La sfârşitul anilor '70, după descoperirea petrolului, a avut loc prima dislocare forţată, din Rumaylah la Alawi, la 50 de kilometri de Basra.

Apoi, a venit represiunea regimului contra şiiţilor. Aceştia au fost goniţi de armată, iar satele - distruse. În 2003, după căderea lui Saddam Hussein, locuitorii regiunii au sperat că-şi vor recăpăta liniştea. Nu s-au gândit, însă, la companiile petroliere care iau azi în „stăpânire" teritorii întregi, pe care le consideră „zone interzise". Autorităţile continuă să-i izgonească pe şiiţi (2.500 de oameni au fost obligaţi să plece, fără nicio indemnizaţie), iar mlaştinile sunt asanate acum în beneficiul „petroliştilor".

Potrivit lui Abderrahim Mohamed Jawhar, preşedintele consiliului municipal din Al-Madayna, regiunea suferă de pe urma exploatării câmpurilor petrolifere, Bagdadul închide ochii de dragul profitului, iar localnicilor nu le mai rămâne decât să plece sau să piară.