Netanyahu a anulat vizita delegaţiei israeliene la Washington după ce SUA nu s-au opus rezoluţiei ONU privind încetarea focului în Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că nu va trimite o delegaţie la Washington, aşa cum fusese planificat, după ce Statele Unite nu s-au opus prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Netanyahu jpg

Decizia Washingtonului a reprezentat o „retragere clară" în raport cu poziţia sa anterioară, şi ar afecta eforturile de război împotriva Hamas în Gaza, precum şi cele de eliberare a peste 130 de ostatici deținuți de Hamas, a transmis șeful guvernului israelian, potrivit unui comunicat al cabinetului său.

„În lumina schimbării poziţiei americane, premierul Netanyahu a decis că delegaţia nu va pleca", a transmis biroul său.  

Delegaţia israeliană la nivel înalt urma să meargă la Washington pentru a discuta despre operaţiunea militară israeliană planificată în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a reacționat, spunând că Statele Unite sunt „foarte dezamăgite” de decizia premierului Benjamin Netanyahu de a anula vizita aşteptată la Washington a delegaţiei israeliene.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni, după mai bine de cinci luni de război între Israel şi gruparea islamistă Hamas, prima sa rezoluţie prin care cere o „încetare imediată a focului” în enclava palestiniană, un apel blocat de mai multe ori de Statele Unite, care de data aceasta s-au abţinut.

Rezoluţia, adoptată cu 14 voturi pentru şi o abţinere, „cere o încetare imediată a focului în luna Ramadanului", - care a început în urmă cu două săptămâni - care ar trebui să „ducă la o încetare a focului de durată", şi „eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor" .

„O operațiune militară majoră în Rafah ar fi o greșeală, ceva ce nu susținem", a declarat săptămâna trecută secretarul de stat american Antony Blinken.

Săptămâna trecută, liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a ținut un discurs dur în plenul Senatului, în care l-a descris pe Netanyahu drept un obstacol în calea păcii și a cerut noi alegeri în Israel.

Biden a lăudat discursul, ceea ce l-a înfuriat și mai mult pe Netanyahu, care s-a adresat miercuri republicanilor din Congres pentru a-l denunța.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite