Mircea Geoană, întâlnire cu Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. „Avem relații excelente cu NATO”

0
Publicat:

Mircea Geoană, Secretarul general adjunct al NATO, s-a întâlnit joi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la Ierusalim. Cei doi oficiali au vorbit despre provocările de securitate din regiune, în special cele ridicate de Iran, dar și despre cooperarea dintre Israel și Alianță.

Mircea Geoană și Benjamin Netanyahu, la Ierusalim. FOTO: Cabinetul premierului Netanyahu
Mircea Geoană și Benjamin Netanyahu, la Ierusalim. FOTO: Cabinetul premierului Netanyahu

„Sunt foarte bucuros să mă întâlnesc cu vechiul meu prieten, care este acum secretar general adjunct al NATO. Avem relații excelente cu NATO și o cooperare excelentă și aștept cu nerăbdare să o sporim și mai mult. Avem mari oportunități pentru pace în zona noastră, dar avem și mari provocări, în principal din partea Iranului și, desigur, și din alte zone”, a declarat Benjamin Netanyahu după întâlnirea cu Mircea Geoană.

„Israelul și NATO cooperează pe ambele fronturi, descurajând, sau înlăturând pericolele și profitând de oportunități”, a adăugat acesta. 

Întâlnirea dintre Mircea Geoană și Benjamin Netanyahu a avut loc într-un context geopolitic încordat, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Israel și Iran, care a lansat recent încă o serie de amenințări la adresa statului vecin. În plus, cadrul geopolitic mondial este, de asemenea, unul tensionat, în special din cauza relațiilor delicate cu Rusia, Iranul și Coreea de Nord. 

Iranul, Coreea de Nord și Rusia, provocări la adresa securității

„Mă aflu aici pentru a marca un nou început într-un parteneriat foarte solid între NATO și statul Israel. Împărtășim multe dintre preocupările pe care le împărtășește Israelul. Vedem că regimuri autoritare precum Iranul și Coreea de Nord și Rusia reprezintă provocări la adresa securității noastre atât în Europa, cât și în Orientul Mijlociu”, a declarat Geoană.

„Sunt aici pentru a reconfirma interesul puternic pe care îl avem în a ne baza pe sofisticarea tehnologică excepțională a măreței dumneavoastră națiuni. Conduc eforturile către inovație în cadrul NATO și, prin noul parteneriat pe care urmează să îl lansăm în următoarele câteva săptămâni, știu că ne vom construi parteneriatul și-l vom duce la nivelul următor”, a adăugat secretarul general al NATO.

La întâlnire au mai participat șeful de cabinet al prim-ministrului, directorul Consiliului Național de Securitate, secretarul militar al prim-ministrului, șeful Direcției Naționale de Diplomație Publică și ambasadorul israelian la ONU și NATO.

Colaborarea dintre Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Israel a început în urmă cu mai bine de 30 de ani, cooperând în domenii precum știința și tehnologia, combaterea terorismului, pregătirea civilă, destructurarea armelor de distrugere în masă, pacea și securitatea.

În ultimul an, cooperarea s-a intensificat, NATO salutând intenția Israelului de a consolida interoperabilitatea navală prin recunoașterea Israelului ca partener pentru Operațiunea „Sea Guardian” a NATO, iar academia medicală militară a Forțelor de Apărare ale Israelului servește acum ca un atu unic pentru comunitatea Centrelor de pregătire și educație din cadrul Parteneriatului NATO.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite