Mărirea şi decăderea unui maharajah | adevarul.ro

Mărirea şi decăderea unui maharajah

Publicat:
Ultima actualizare:
0

După 60 de ani, disputa dintre India, Pakistan şi moştenitorii lui Nizam din Hyderabad pentru un milion de lire este pe cale de a se rezolva

Una dintre multele dispute care au apărut după ce India şi-a câştigat independenţa de Marea Britanie, în 1947, iar Pakistanul s-a separat ca alt stat, este împărţirea moştenirii lui Osman Ali Khan. Mai cunoscut sub numele de Nizam din Hyderabad, Osman Ali Khan a fost cârmuitorul celui mai mare stat princiar indian, unul dintre cei mai bogaţi şi mai zgârciţi oameni din lume, potrivit ziarului “The Times”.

Pentru că nu ştia dacă supuşii săi trebuiau să se alăture Indiei sau Pakistanului, Sir Osman Ali Khan a depus, în septembrie 1948,  suma de un milion de lire în conturile Băncii Naţionale Westminster din Londra. În aceeaşi lună, când forţele indiene au anexat Hyderabadul, conturile au fost îngheţate, după ce ministrul de finanţe al lui Nizam a încercat să transfere banii noului reprezentant al Pakistanului de la Londra, fără permisiunea posesorului.

De atunci, această sumă de bani - ce a crescut cu circa 30 de milioane de lire - a fost revendicată de India, Pakistan şi de moştenitorii lui Nizam. După cum se spune, nababul a avut 100 de copii nelegitimi de la 86 de amante.

Pe coperta revistei “Time”, în 1937


Acum, după 60 de ani de dispute, India a acceptat, în sfârşit, să înceapă negocierile pentru a ajunge la o înţelegere, în afara tribunalului, cu ţara vecină şi cu descendenţii lui Nizam, privitor la suma de un milion şi treizeci de mii de lire din banca londoneză.

Guvernul indian a hotă­rât, săptămâna trecută, că problema ar putea fi rezol­vată conform unei hotărâri din 1957 a Camerei Lorzilor, potrivit căreia conturile pot fi dezgheţate numai cu acordul celor trei părţi.

Nizam din Hyderabad, care a apărut pe coperta revistei “Time” în 1937, era considerat cel mai bogat om din lume la acea vreme, având o avere compusă din obiecte de aur estimate la valoarea de 100 de milioane de lire şi bijuterii de 400 milioane de lire. Cu toate acestea, nababul era un zgârcit notoriu, care purta pijamale necălcate, mânca dintr-o farfurie de tinichea şi fuma chiştoace.

470 de moştenitori

După moartea lui Nizam, fabuloasa avere a fost folosită pentru achitarea datoriilor cauzate de risipa de bani care s-a făcut pentru menţinerea palatelor şi a vieţii luxoase a numeroşilor săi descendenţi. S-a estimat că, în prezent, există 470 de moştenitori ai acestuia, între care se numără fii şi nepoţi. Principalul pretendent al banilor de la Londra este primul nepot, Mukarram Jah, despre care se crede că va primi 20% din ei, restul fiind împărţiţi între India şi Pakistan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite