Marea escrocherie! Criptomoneda Squid scade la 0, după ce creatorii săi au furat milioane de dolari de la investitori
0
Criptomoneda inspirată de serialul coreean Squid Game a scăzut la 0 şi pare să fi fost doar o înşelătorie de milioane de dolari, informează CNN. Lansată în urmă cu o săptămână, moneda a crescut de mii de ori în timp record, pentru ca acum să nu mai valoreze aproape nimic. Site-ul criptomonedei a dispărut şi paginile de pe reţelele sociale nu mai pot fi accesate.
O monedă digitală bazată pe popularul serial Netflix „Squid Game” se tranzacţionează acum cu 0 dolari după ce creatorii săi au încasat, furând efectiv peste 3 milioane de dolari de la investitori.
Criptomoneda, numită SQUID, a crescut până la 2.861 dolari înainte de a scădea la 0 , potrivit CoinMarketCap. Înşelătoria, care a fost raportată de Gizmodo, se numeşte „tragerea covorului”. Asta înseamnă că escrocii îşi încasează monedele în schimbul banilor reali, devalorizând rapid valoarea criptomonedei.
Experţii în criptomonede au avertizat asupra mai multor semne care arătau că ar putea fi vorba de o înşelătorie. Cel mai clar semn era că oamenii care cumpărau criptomoneda nu mai reuşeau să o vândă.
Totodată, criticii Squid au subliniat că site-ul monedei avea greşeli gramaticale şi de ortografie.
"Este una dintre multele înselătorii în care sunt atraşi investitori naivi de către promotori rău-voitori", a spus Eswar Prasad, economist la Universitatea Cornell, pentru BBC. El recomandă investitorilor să fie atenţi când cumpără criptomonede, întrucât nu există aproape niciun fel de supraveghere.
Squid putea fi cumpărată prin exchange-urile descentralizate PancakeSwap şi DODO, care permit vânzătorilor să relaţioneze direct cu clienţii, fără o autoritate centrală.
GIzmodo a dat numeroase avertismente că este o înşelătorie, inclusiv site-ul său (acum dispărut) fiind plin de greşeli de ortografie. Un alt semnal roşu: investitorii puteau cumpăra, dar nu puteau vinde SQUID.
De asemenea, CoinMarketCap i-a avertizat pe potenţialii investitori că SQUID este probabil o înşelătorie, afişând un avertisment de „precauţie extremă” la cumpararea acestei criptomonede.
Squid, lansată săptămâna trecută, s-a promovat drept o criptomonedă "play-to-earn", adică o monedă virtuală de care ai nevoie ca să poţi juca un joc online. Jocul inspirat de serialul de succes Netflix urma să fie lansat în noiembrie. Totodată, în joc s-ar fi putut câştiga criptomonede Squid. Teoretic, aceste criptomonede ar fi trebuit să poată fi schimbate în monede naţionale sau alte criptomonede.
Cu toate acestea, oamenii care au cumpărat criptomonede au descoperit ulterior că nu le pot vinde. O astfel de înşelătorie poartă denumirea de "rug pull" - când promoterul unei criptomonede atrage investitori, apoi opreşte activitatea de tranzacţionare şi fuge cu banii obţinuţi din vânzări. Creatorii monedei virtuale Squid au obţinut aproape 3,38 milioane de dolari, scrie site-ul de tehnologie Gizmodo.
Marţea trecută, Squid se vindea cu 1 cent pe unitate. Duminică, preţul a sărit la 38 de dolari. Luni a crescut la 90 de dolari pe unitate şi a continuat să crească marţi dimineaţă până la 2.856 de dolari. Acum, valoarea monede a scăzut cu 99,99%, la 0,003 cenţi pe unitate, potrivit site-ului de analiză CoinMarketCap, citat de Business Insider.
Squid Game, sursă de alte fraude
Conform unui studiu realizat de Kasperksy, Squid Game este premisa pentru un număr mare de troieni, adware, oferte false de costume de Halloween şi alte tipuri de fraude online. Infecţiile legate de serialul Netflix se răspândesc pe internet printr-o serie de fişiere maliţioase al căror nume include denumirea show-ului în limba engleză. De cele mai multe ori, fişierele propagate de hackeri includ troieni capabili să instaleze multe alte programe care s-ar putea să-ţi pună sistemul pe butuci sau să-ţi fure informaţii sensibile, precum date de card. În cel mai optimist caz, au inclus aplicaţii de tip adware, care ţi-au umplut browserul de reclame chiar şi pe site-urile care nu aveau aşa ceva. În final, au reuşit să facă bani de pe urma ta.
”Kaspersky a descoperit, de asemenea, programe malware mobile care exploatau Squid Game. În speranţa de a descărca un episod din Squid Game, utilizatorul descărca un troian periculos. Astfel, de câte ori o aplicaţie era lansată pe dispozitiv, aceasta solicita serverului de control să ruleze anumite comenzi. Printre aceste sarcini puteau fi, de exemplu, deschiderea unui tab în browser sau trimiterea unui SMS către numerele primite de la serverul de control.”, se arată în comunicatul companiei.
„Squid Game a devenit o noua momeală de succes, iar acest lucru a fost doar o chestiune de timp. Ca şi în cazul oricărui alt subiect în tendinţe, infractorii cibernetici intuiesc ce va funcţiona şi ce nu. Cum „Squid Game” este în vogă, observăm multe pagini de phishing care oferă spre cumpărare costumele populare din serial; altele invită utilizatorii să joace online jocurile din similare cu cele din serial. Nu este un secret că ţintele ajung să-şi piardă datele, banii şi să aibă instalate programe malware pe dispozitivele lor. Este extrem de important ca utilizatorii să verifice autenticitatea site-urilor web atunci când caută o sursă prin care să urmărească serialul sau pentru a cumpăra produse legate de acesta”, spune Anton V. Ivanov, expert în securitate la Kaspersky.