Un bărbat care a plecat din oraş şi-a găsit propriul imobil în renovare. Casa lui a fost vândută fără ca el să ştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BBC a reuşit să afle că identitatea bărbatului a fost furată şi folosită pentru a vinde casa şi pentru a îndeplini formalităţile bancare.
BBC a reuşit să afle că identitatea bărbatului a fost furată şi folosită pentru a vinde casa şi pentru a îndeplini formalităţile bancare.

Un bărbat din Marea Britanie a suferit şocul vieţii lui când s-a întors acasă şi a aflat că locuinţa lui a fost vândută fără ca el să ştie, scrie BBC. Mike Hall, care lucra de o perioadă în Ţara Galilor, a aflat vestea de la vecini. Bărbatul s-a întors la Luton, unde se află proprietatea, şi a găsit casa în şantier şi un nou proprietar care i-a spus că a cumpărat imobilul.

„M-am dus la uşă, am încercat cheia, n-a mers şi mi-a deschis un om. L-am dat la o parte şi am intrat. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Am fost şocat să văd casa goală; toată mobila, covoare, draperii, tot-tot dispăruse din casă”, a povestit Mike Hall.

Bărbatul a sunat la poliţie, iar între timp a venit şi tatăl noului proprietar, care a spus că a cumpătat casa în iulie.

Mika Hall a verificat în Registrul Proprietăţilor şi a aflat că, de pe 4 august, proprietarul casei a fost schimbat.

Poliţia a spus că este o chestiune de natură civilă şi că nu se poate implica, sfătuindu-l pe Mike Hall să-şi contacteze avocaţii.

„Am fost şocat - văzând casa în starea în care era, oricum eram şocat - dar să-mi spună poliţia că nu este vorba despre o faptă penală este pur şi simplu incredibil”, a spus Mike Hall.

Casa a fost vândută contra sumei de 131.000 de lire sterline de o persoană care s-a substituit adevăratului proprietar, mai scrie BBC.

Avocaţii implicaţi în tranzacţie au refuzat să comenteze, spunând că se face o anchetă în acest caz.

BBC a reuşit să afle că identitatea bărbatului a fost furată şi folosită pentru a vinde casa şi pentru a îndeplini formalităţile bancare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite