Mama tuturor crizelor

În doar două decenii, Taiwanul a trecut de la „exportul” a 90% din absolvenţii universitari la repatrierea a peste 80% din ei

Forţa de muncă a lumii este nu doar tot mai bătrână, dar şi tot mai puţin calificată. A început deja competiţia globală pentru cele mai bune creiere existente pe piaţă. Cele mai deştepte state au grijă să-şi repatrieze experţii.

Înainte de criza financiară, ne făceam griji că se va termina petrolul. Sau mâncarea. Sau că ne vor lua apele. După criză, ne facem griji că ni se vor termina banii.

Fireşte, niciuna dintre aceste griji nu este justificată. Putem învăţa să consumăm mai puţin petrol, să nu mai risipim hrană, să irosim mai puţine resurse.

Pentru asta însă trebuie să rezolvăm adevărata criză care ne paşte. Soluţia la această criză va determina cât de repede şi eficient ne vom adapta celorlalte provocări cu care ne confruntăm. Modul în care abordăm această criză poate deveni fie un panaceu, fie cupa de otravă.

Este nevoie de termeni dramatici pentru a descrie această realitate deoarece vorbim despre mama tuturor crizelor: lumea nu mai are suficienţi oameni. Sau, mai bine zis, nu mai are suficient de multe creiere.

Două tendinţe de durată converg pentru a crea o veritabilă penurie mondială de materie cenuşie, de oameni în stare să atace eficient probleme complexe. Prima este îmbătrânirea populaţiei în marea parte a ţărilor dezvoltate - ca şi în multe ţări în curs de dezvoltare. A doua este un decalaj din ce în ce mai acut între nivelul de pregătire cerut de economia mondială şi capacitatea sistemelor de învăţământ din întreaga lume - de la ţările dezvoltate la cele emergente - dea „produce" generaţii de absolvenţi cu pregătirea necesară şi în numere suficient de mari pentru a face faţă foamei globale de creiere.

Toată lumea are azi bătrâni

Mai întâi, demografia. De la Statele Unite la Japonia, şi de la Australia şi Noua Zeelandă la aproape întreaga Europă, populaţia îmbătrâneşte. În ansamblu, vârstnicii care îşi încetează activitatea profesională sunt mai mulţi decât tinerii care devin activi pe piaţa muncii. Mai mult, „bătrânii" ies din activitate cu o viteză mai mare decât cea cu care devin activi tinerii. Un raport din 2008 pe tema dezvoltării durabile estima că 70% din produsul brut al economiei mondiale vine din ţări în care se deteriorează raportul între populaţia activă şi cea pensionată. Cu alte cuvinte, mai bine de două treimi din activitatea economică a lumii vine din ţări care se confruntă cu o criză a forţei de muncă.

Analizată la nivelul unor ţări, această conjunctură devine şi mai sumbră. Un studiu făcut de firma de consultanţă KPMG estimează că nivelul influxului de noi veniţi în piaţa muncii din Statele Unite între 2012 şi 2026 va fi la jumătatea nivelului dintre anii 1950-2005. Potrivit Economist Intelligence Unit, primele semne ale crizei de forţă de muncă se vor facut simțite de anul trecut, când economia SUA avea cu 5,6 milioane mai puţini oameni activi în piaţa muncii decât avea nevoie. În 2050, în Marea Britanie, Canada, Franţa şi Australia, rata netă de creştere a populaţiei active va fi la jumătate din nivelul atins astăzi - în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, va fi un sfert. Peste tot unde se vor manifesta aceste fenomene, foamea de creiere se va acutiza, şi vor creşte costurile de recrutare, atât în sectorul public cât şi în cel privat.

Absolvenţi fără multă şcoală

Apoi, declinul sistemelor de învăţământ. Există semne că nici la capitolul calitate a forţei de muncă lumea nu stă foarte bine. Declinul nivelului de şcolarizare în ţările dezvoltate a fost documentat şi deplâns frecvent şi cu frenezie - fără ca asta să fi produs vreo schimbare.

Câteva cifre sunt edificatoare. Editorialistul David Brooks, de la New York Times, a citat studii care concluzionaseră că rata absolvirii liceului în SUA a atins vârful în anii '60, în timp ce nivelul total al şcolarizării nu a înregistrat creşteri din anii '70. Puse în contextul unei economii în perpetuă schimbare, în care tehnologia joacă un rol-cheie, aceste cifre ajung să reflecte inegalitate, excludere şi o serie de alte probleme sociale.

Nici în restul lumii situaţia nu este cu mult mai roză. În Marea Britanie, adolescenţii care intră la facultate obţin note din ce în ce mai mari, vară de vară, dar mulţi cred că aceste note reflectă o cantitate de cunoştinţe în scădere. Faimoasele companii industriale germane îşi fac griji că nu au suficient de mulţi ingineri, şi încep recrutarea de timpuriu - adicăla grădiniţă. Trei sferturi din populaţia franceză sub 35 de ani aspiră la un loc de muncă de birocrat. Un lucru bun, teoretic, pentru calitatea guvernanţei, dar nu tocmai bun pentru economia în cauză şi capacitatea acesteia de a inova. La ce bun ministere pline de oameni deştepti dacă nimeni nu vrea să construiască viitorul Airbus sau TGV? În toate clasamentele, universităţile europene sunt surclasate de cele americane şi asiatice, iar companiile se plâng strident de subcalificarea tinerilor europeni.

Criza de creiere din lumea emergentă este cu atât mai uimitoare. Salariile din Rusia, China şi Europa de Est au crescut cu rapiditate, reflectând problemele de recrutare. Puţine cifre spun povestea crizei de creiere precum nevoia Indiei de a avea 500.000 de ingineri de software în acest an - ingineri pe care nu-i va avea. Mai mult, multinaţionalele spun că ceea ce angajaţii ştiu din punct de vedere tehnic nu este compensat de aşa-numitele „soft skills", cum ar fi capacitatea de a munci în echipă.

Creierele migratoare

Acum, implicaţiile. Ţările se vor lovi de constrângeri asupra capacităţii lor de a-şi creşte economiile şi de a le oferi propriilor cetăţeni o viaţă din ce în ce mai bună. Guvernele vor avea din ce în ce mai puţine căi de a-şi onora contractul social încheiat cu viitorii lor pensionari. Iar dacă multinaţionale cu bugete de recrutare imense vânează cele mai bune minţi, ce pot face sectoarele publice pentru a menţine calitatea propriilor oameni? Înseamnă aceasta că o lume din ce în ce mai complicată va fi guvernată de minţi din ce în ce mai mediocre, fiindcă cele bune sunt în sectorul privat?

Cum am ajuns aici? Fiind naivi şi miopi în abordarea unor fenomene complexe, care se manifestă încet. Tendinţele demografice se conturează pe parcursul a zeci de ani. De asemenea, carenţele unui sistem de educaţie nu devin evidente peste noapte, în timp ce soluţiile sunt la fel de lente. Ţările dezvoltate au beneficiat de un influx constant de imigranţi calificaţi, care a ascuns deficienţa „producţiei autohtone" de creiere. În ţările emergente, sistemele educaţionale structurate pentru ziua de ieri au rămas în urma unor economii care galopau spre ziua de mâine. Peste tot în lume, politicieni cu capacitatea de concentrare a unui sugar au ignorat probleme care nu se pot rezolva în timpul unui singur mandat sau a două.

Din fericire, declinul demografic nu va fi sincronizat în toată lumea. Aşa cum observa autorul studiului KPMG, mama tuturor crizelor va fi o „penurie de oamenii de potriviţi, cu experienţa potrivită, în momentul potrivit şi în locul potrivit". Astfel, cel puţin teoretic, cele mai bune creiere ale lumii ar putea sfârşi prin a migra dintr-un loc în care e nevoie de ele la altul - aidoma capitalului acum. Asta cu condiţia ca mişcarea oamenilor să nu fie restricţionată, astfel încât oamenii să poată trece frontiere la fel de uşor cum o fac miliardele de euro sau dolari.

Criza financiară ne-a arătat însă că nici o ţară nu poate depinde la infinit de banii migratori ai altora. Mama tuturor crizelor ne va arăta în curând că nici o ţară nu va putea depinde la infinit de creierele migratoare ale altora. În ambele cazuri, pentru ambele crize, soluţiile nu sunt nici uşoare şi nici rapide. Mai mult, ele nu sunt locale. Şi necesită atenţie urgent. (...)

Andrei Postelnicu este jurnalist independent.

Fragment din deschiderea dosarului Înapoierea creierelor, publicat în FP România nr. 15 (martie/ aprilie).

Dosarul mai include articolele:

Elitele nu se întorc chiar de unde au plecat. Cei care se întorc în Romania nu sunt neapărat o forţă modernizatoare. De Oana Popescu

Politica diasporei. Cum pot statele să-şi promoveze obiectivele de politică externă şi prin intermediul diasporei? Dar orice grup etnic poate influenţa politica externă a statului de rezidenţă? De Daniel Sur

Replică indiană la lobby-ul evreiesc. Diaspora indiană din America încearcă să se organizeze pe modelul lobby-ului evreiesc din SUA, ceea ce are un impact profund asupra politicii americane, cu consecinţe importante pentru viitorul Asiei şi al întregii lumi, adaugă Mira Kamdar, cercetătoare la World Policy Institute. De Matei Dobrovie