Kurdistanul irakian – o oază de pace în mijlocul infernului

Situaţia din regiunea semiautonomă contrastează profund cu aceea din restul ţării. Între cele cinci milioane de persoane care locuiesc în Kurdistanul irakian e greu să găseşti pe cineva

Situaţia din regiunea semiautonomă contrastează profund cu aceea din restul ţării.

Între cele cinci milioane de persoane care locuiesc în Kurdistanul irakian e greu să găseşti pe cineva care nu şi-a pierdut casa, pământul sau vreo rudă în timpurile vitrege prin care a trecut. Toţi kurzii au pierdut ceva preţios în istoria recentă.

Cu toate acestea, regiunea semiautonomă a început să semene tot mai puţin cu ţara din care face parte. Bătrânii războinici nu mai trăiesc cu kalaşnikovul lângă uşa casei şi încep să descopere beneficiile păcii în mijlocul infernului irakian, relatează "El Pais".

Începând din 1991, sub regimul lui Saddam Hussein, kurzii irakieni au obţinut o autonomie relativă, care cu timpul a crescut. Cele două partide care au dus un război civil în anii '90 guvernează acum, în coaliţie, o regiune de 80.000 de kilometri pătraţi, mult mai sigură decât restul Irakului.

Chiar dacă controlul e strict când se intră într-o universitate, într-un hotel sau în parcul Sami Abdul Rahman, lumea din jur este încântată. Acesta este preţul care trebuie plătit pentru o seară liniştită, într-un frumos cadru natural, cu lac, ecrane de cinema în aer liber şi picnicuri pe iarbă. Iar odată cu pacea, au venit şi banii. Drumurile, locuinţele, magazinele se construiesc acum cu viteză.

În această regiune, economia şi comerţul cunosc o efervescenţă, care face dificil de crezut că, la o distanţă de o oră şi jumătate, în oraşul Kirkuk, explodează o bombă la fiecare două zile, iar la Mosul, la circa 80 de kilometri şi sub administraţia Bagdadului, torturile şi răpirile fac ravagii. În Kurdistanul irakian, în fiecare sat, în fiecare cartier din toate oraşele, există un control de securitate.

Dacă un irakian, fie sunnit sau şiit, călătoreşte în Kurdistan, un kurd trebuie să răspundă pentru el în faţa autorităţilor. Altfel, nu intră în regiune. Asta nu înseamnă că totul merge pe roate. Cele două mari partide controlează totul. Oamenii nu au încă curaj să se exprime liber, există teama de a pierde locul de muncă, teama de poliţie. Viitorul e încă incert, iar tinerii fac tot ce pot pentru a pleca în Europa.

Cele mai mari probleme

În cabinetul prim-ministrului, Nechirwan Barzani, lucrează un consilier european, care - sub acoperirea anonimatului - explică unele neajunsuri. El susţine că problemele care se mai întâlnesc nu sunt cauzate de corupţie, ci mai degrabă de faptul că banii nu sunt folosiţi judicios. O altă mare problemă este lipsa personalului calificat.