Jaap de Hoop Scheffer: NATO va discuta la Bucureşti despre scutul antirachetă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat, ieri, că apărarea antirachetă, alături de securitatea sistemelor informatice şi securitatea energetică vor fi trei dintre

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat, ieri, că apărarea antirachetă, alături de securitatea sistemelor informatice şi securitatea energetică vor fi trei dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul summitului NATO ce va avea loc în aprilie 2008 la Bucureşti.

Întrebat ce rol va avea România în implementarea acestui sistem în Europa, Jaap de Hoop Scheffer a subliniat că ţara noastră este partener NATO, iar în cadrul Alianţei nu există membri de mâna a doua.

"Fiecare aliat NATO va trebui să se bucure de aceleaşi drepturi, inclusiv cu privire la protecţie. S-a discutat foarte mult în cadrul NATO despre sistemul de apărare antirachetă şi o decizie nu s-a luat, dar, după cum ştiţi foarte bine, SUA au adoptat propriul său sistem de apărare. Cu acesta NATO va trebui să pună la punct unul complementar", a spus Scheffer.

Cât priveşte subiectul extinderii Alianţei, secretarul general al NATO a reafirmat că nu există nicio certitudine cu privire la invitaţiile care ar putea fi adresate în aprilie 2008 la Bucureşti, având în vedere că totul depinde de performanţa statelor. Şeful NATO a subliniat că un alt punct de interes pe agenda summitului o va constitui implicarea Alianţei în Afganistan, având în vedere că percepţia asupra Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic este influenţată de succesul operaţiunilor sale. Agenda politică a reuniunii nu a fost încă decisă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite