Iranul și „toamna ayatollahilor”. Analistă: „Pentru prima dată în decenii, tranziția leadership-ului este iminentă”

Iranul este în flăcări și, pentru prima dată din 1979 încoace, sunt întrunite condițiile care pot duce la căderea regimului. „Tranziția leadership-ului în Iran nu doar că pare posibilă, ci structural iminentă în 2026”, arată Raluca Moldovan, în prognoza ICDE publicată la începutul anului.

Protestele violente s-au răspândit în Iran. FOTO: AFP

Pentru prima dată din 1979 încoace, Iranul bifează aproape toate condițiile care, potrivit istoriei, duc la căderea unui regim. Criza economică, ruptura dintre elite, furia populară și izolarea internațională pun Republica Islamică într-o situație fără precedent, arată o analiză a The Atlantic.

Protestele masive din Iran au continuat sâmbătă noaptea, în ciuda unei represiuni violente a autorităților. Manifestanții cer în prezent înlăturarea conducerii clericale și a liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei, care i-a numit „vandali” și i-a acuzat că încearcă să-l „mulțumească” pe Donald Trump. Surse medicale au relatat pentru BBC scene „îngrozitoare”, cu zeci de persoane care au murit înainte de a primi îngrijiri, multe dintre ele tinere, împușcate direct în cap sau în piept. Doar într-un spital din Rasht au fost confirmate 70 de cadavre în noaptea de vineri.

Președintele american Donald Trump a declarat pe rețelele sociale că „SUA sunt pregătite să ajute” poporul iranian, fără a oferi detalii. Israelul se află în stare de alertă maximă în faţa posibilităţii unei intervenţii americane în Iran.

În urmă cu 47 de ani, Iranul trecea printr-o revoluție care a înlocuit monarhia aliată cu SUA cu o teocrație antiamericană. Astăzi, Republica Islamică ar putea fi, la rândul ei, în pragul unei contrarevoluții, relatează The Atlantic.

Istoria arată că regimurile nu se prăbușesc din cauza unui singur eșec, ci din cauza unei acumulări de crize. Potrivit analizei, există cinci condiții pentru reușita unei revoluții: o criză economică gravă, elite divizate, o opoziție largă, o narațiune convingătoare a rezistenței și un context internațional favorabil. În această iarnă, pentru prima dată din 1979, Iranul bifează aproape toate aceste criterii.

„Tranziția leadership-ului în Iran nu doar că pare posibilă, ci structural iminentă în 2026”

„Pentru prima dată în decenii, tranziția leadership-ului în Iran nu doar că pare posibilă, ci structural iminentă în 2026”, arată analiza privind Orientul Mijlociu a Asociației Inițiativa pentru Cultura Democratică Europeană (ICDE), în tradiționala colecție de „Prognoze, tendințe și perspective” publicată la începutul anului.

Președintele interimar al ICDE, Raluca Moldovan, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai specializat pe Orientul Mijlociu, susține că zona intră într-o fază în care liderii regiunii vor încerca să „înghețe” unele conflicte, să monetizeze altele și să își asigure spatele împotriva celui de care se tem cel mai mult: o confruntare directă Israel–Iran care scapă de sub control.”

Dacă perioada 2024–2025 a reprezentat o epocă a șocurilor pentru regiune, anul 2026 se conturează mai degrabă drept o epocă a negocierii — mai dezordonată, mai tranzacțională și desfășurată sub spectrul unei escaladări reînnoite, detaliază analista.

Trei forțe pot influența dezvoltările în 2026, spune Moldovan:

În primul rând, armistițiile fragile și aranjamentele de dezescaladare a conflictelor îi vor tenta pe actorii externi și puterile regionale să creadă că stabilitatea poate fi proiectată — prin fluxuri de ajutor umanitar, ajustări ale sancțiunilor și garanții de securitate.

În al doilea rând, situația economică revine în prim-plan: acordurile energetice, fondurile pentru reconstrucție și coridoarele comerciale vor deveni instrumente geopolitice.

În al treilea rând, liniile de falie ale regiunii - statalitatea palestiniană, traiectoria nucleară a Iranului și suveranitatea statelor fragile — vor continua să împingă politica regională spre criză.

Moldovan a evidențiat punctele de presiune care au cele mai mari șanse să definească anul 2026 și unul dintre cele mai importante are legătură cu Iranul.

Iranul și „toamna ayatollahilor”: politica succesiunii sub sancțiuni și presiune

Expresia „toamna ayatollahilor”, popularizată într-un recent eseu publicat de Foreign Affairs, surprinde starea de spirit a multor observatori ai Iranului. „Pentru prima dată în decenii, tranziția leadership-ului nu doar că pare posibilă, ci structural iminentă”, susține Moldovan.

În 2026, este probabil ca Iranul să pară stabil la suprafață — parade, discursuri, sfidare calculată — însă cea mai importantă dramă a sistemului va fi internă: succesiunea și durabilitatea regimului în era post-Khamenei.

„Această tranziție nu înseamnă automat liberalizare”, atrage experta atenția. Dimpotrivă, rezultatul cel mai probabil pe termen scurt este o consolidare axată pe securitate - o încercare de a orchestra continuitatea, de a descuraja fragmentarea elitelor și de a transmite stabilitate unei societăți nervoase și unei regiuni sceptice.

„Relatările presei internaționale descriu accelerarea planificării succesiunii, cu un establishment hotărât să evite orice percepție de vid de putere în cazul incapacității sau dispariției Liderului Suprem, dat fiind că fiul său Mojtaba Khamenei este cotat cu cele mai mari șanse de a-i succeda”, detaliază analista.

Economia va face această misiune și mai dificilă. Odată cu reactivarea sancțiunilor ONU de tip „snapback” în 2025 și reimpunerea rapidă a limitărilor nucleare de către UE, Iranul intră în 2026 cu o sensibilitate politică sporită la șocurile de preț. „Modificările recente ale prețurilor la combustibili — atent concepute pentru a viza „consumatorii mari” — arată un regim care încearcă să reducă costurile, temându-se în același timp de reapariția protestelor populare masive”, explică Moldovan.

2026 va fi un an al impredictibilității crescute pentru Iran.

„Astfel, aș spune că 2026 se conturează drept un an al controlului sporit și al impredictibilității crescute: un leadership care vrea să proiecteze inevitabilitate, dar care este forțat să guverneze sub umbra succesiunii, sancțiunilor și a unei oboseli sociale latente”, a concluzionat Moldovan.