Întâlnirea dintre Trump şi Putin, analizată de către experţi în limbajul corpului
0La prima interacţiune dintre cei doi preşedinţi de la G20, Putin i-a întins mâna lui Trump, care l-a apucat imediat pe omologul său de braţ cu mâna stângă, prelungind strângerea de mână. Din nou, preşedintele Statelor Unite a arătat că nu are un simţ al spaţiului personal, relatează the Guardian, care a pus întâlnirea dintre Trump şi Putin sub lupa limbajului corpului.
Potrivit analizei, preşedintele rus a fost mai bine pregătit în timpul întâlnirii bilaterale, iar asta s-a resimţit mai ales în timpul pozei dintre cei doi. Dacă Trump stătea pe marginea scaunului, vrând să demonstreze că el deţine controlul, Putin a stat cufundat în scaun, încercând să evite aproape orice contact vizual, cu scopul de a-l ţine pe Trump tensionat.
Un alt element scos în evidenţă a fost că liderul Statelor Unite nu se simte confortabil în momentele îndelungate de linişte şi că atunci, acesta începe să vorbească despre primele lucruri care-i trec prin cap – „Am avut nişte... nişte discuţii foarte bune. Acum vom mai avea un dialog, care, evident, va continua” declara Trump, încercând să „spargă gheaţa”.
Totodată, când a venit rândul lui Putin să le vorbească jurnaliştilor, analiştii au observat că privirea lui Trump „fugea” în toate părţile şi că nu avea niciun punct fix, scoţând în evidenţă o nesiguranţă.
Totuşi, Mary Civiello, o altă expertă în limbajul corpului a concluzionat pentru BBC că de fapt, întâlnirea a fost dominată de preşedintele american. „Putin a stat aşezat mai în interiorul scaunului şi a părut mult mai mic faţă de Trump, care a stat pe margine”. Pentru a compensa, preşedintele rus şi-a ţinut mâinile sprijinite de braţele scaunului, în timp ce omologul său le ţinea peste genunchi, „într-o poziţie de macho”, explică Mary.
În viziunea expertului, Putin a fost de fapt cel tensionat şi nesigur, dovadă fiind modul în care şi-a apucat fiecare deget de la mâna stângă precum şi faptul că a evitat contactul vizual şi că a încercat să ţină privirea în pământ.
VIDEO Business Insider