VIDEO Prima întâlnire bilaterală între Putin şi Trump. Cei doi preşedinţi au convenit asupra încetării focului în sud-vestul Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin (stânga) şi Donald Trump, la prima întâlnire bilaterală în calitate de preşedinţi FOTO AFP
Vladimir Putin (stânga) şi Donald Trump, la prima întâlnire bilaterală în calitate de preşedinţi FOTO AFP

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin au avut o întâlnire care a durat mai bine de două ore, la summitul G20 de la Hamburg. Cei doi lideri au ajuns la un acord pentru încetarea focului în sud-vestul Siriei şi au discutat despre implicarea Rusiei în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite.

Discuţii despre ingerinţele ruse în alegerile prezidenţiale americane

Secretarul de Stat american Rex Tillerson a declarat că Donald Trump a deshis întâlnirea cu Vladimir Putin manifestându-şi îngrijorarea cu privire la ingerinţele Rusiei în alegerile din noiembrie anul trecut din Statele Unite, iar preşedintele rus a negat că a avut vreun amestec. La rândul său, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor că Trump i-ar fi dat asigurări omologului său de la Kremlin că acceptă declaraţiile acestuia potrivit cărora Rusia nu s-a amestectat în ultimul scrutin prezidenţial american.

Preşedintele american i-ar fi spus lui Putin că i se pare „ciudat” că există o „campanie” în Statele Unite cu privire la atacurile informatice ruse şi că nu există nicio dovadă în acest sens, a spus Lavrov.

Pe de altă parte, Tillerson a declarat că nu este clar dacă cele două ţări vor ajunge vreodată la o rezolvare în privinţa interferenţei Rusiei în alegeri. Potrivit şefului diplomaţiei americane, Trump l-a întrebat pe Putin în mai multe rânduri despre aceste acuzaţii, iar liderul de la Kremlin le-a respins.

„Au avut o discuţie robustă şi lungă în acest dosar”, a declarat Tillerson după întâlnire. „Preşedintele (Trump - n. red.) l-a întrebat pe preşedintele Putin în repetate rânduri despre implicarea rusă. Preşedintele Putin a negat o astfel de implicare, la fel cum cred că a făcut şi în trecut”, a adăugat el. În plus, Putin ar fi cerut dovezi ale implicării în scrutin.

De asemenea, secretarul de Stat american a anunţat, după întâlnirea istorică, că Washingtonul şi Moscova vor crea un grup de lucru pentru a stabili un acord-cadru privind infracţiunile informatice şi principiul neinterferenţei în alegeri.

Întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Donald Trump la Summitul G20 / FOTO EPA / 7 iul 2017

Acord asupra încetării focului în sud-vestul Siriei

Preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat mai bine de două ore, prelungind prima lor întâlnire ce era programată pentru 30 de minute. 

Potrivit Sputnik News, Putin a declarat că a vorbit cu omologul său de la Casa Albă despre situaţia din Siria şi din Ucraina, dar şi despre securitatea informatică şi despre lupta împotriva terorismului.

„Am avut o conversaţie foarte lungă cu preşedintele Statelor Unite, au fost multe chestiuni, precum Ucraina, Siria, alte probleme, nişte aspecte bilaterale. Ne-am întos la chestiunile legate de lupta împotriva terorismului şi de securitate informatică”, a precizat Putin la începutul întrevederii sale cu premierul japonez Shinzo Abe.

Potrivit unor oficiali americani citaţi de AP, cei doi lideri au ajuns la un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei.

Întrebat asupra acestui subiect, Serghei Lavrov a confirmat că Statele Unite şi Rusia au căzut de acord asupra unei încetări a focului în sud-vestul Siriei începând cu 9 iulie.

Deşi detaliile acordului şi modul în care va fi implementat acesta nu sunt clare deocamdată, încetarea focului ar urma să intre în vigoare duminică la prânz.

Tillerson a subliniat că administraţia Trump nu vede un rol pe termen lung pentru regimul Bashar al-Assad în Siria, dar că modul în care se va face schimbarea nu a fost stabilit încă.

Iordania şi Israelul sunt, de asemenea, incluse în acord, a spus una dintre sursele citate sub protecţia anonimatului. Cei doi aliaţi ai americanilor au zone de graniţă cu sudul Siriei şi sunt îngrijoraţi de violenţele din ţara arabă.

Armistiţiul este separat de „zonele de dezescaladare“ negociate de Rusia, Turcia şi Iran. Statele Unite nu fac parte din acest acord.

Opinii diferite în privinţa Coreei de Nord 

În ceea ce priveşte abordarea programului militar al Coreei de Nord, liderii rus şi american au opinii diferite, a dezvăluit un oficial american. Astfel, Washingtonul va continua să exercite presiuni asupra Moscovei să depună mai multe eforturi pentru oprirea sau reducerea activităţilor Phenianului.

„Ruşii văd lucrurile puţin diferit faţă de noi, deci vom continua aceste discuţii şi le vom cere să facă mai mult”, a spus el.

În final, Tillerson a dat asigurări că Trump şi Putin s-au înţeles bine în cursul primei lor întâlniri, care s-a dovedit a fi „foarte constructivă”. „Au fost atât de multe de discutat” şi niciunul dintre lideri „nu a vrut să se oprească”, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei americane a spus că prima-doamnă, Melania Trump, a fost trimistă pentru a-şi „scoate“ soţul din întâlnire, însă fără succes, deoarece discuţiile au mai durat încă o oră după aceea.

Statele Unite au numit un reprezentant special pentru Ucraina

Rex Tillerson l-a numit pe Kurt Volker, fost ambasador american la NATO, în funcţia de reprezentant special pentru Ucraina, a anunţat vineri Departamentul de Stat citat de Reuters.

„Experienţa bogată a lui Kurt îl face calificat într-un mod unic de a mişca acest conflict în direcţia păcii”, a subliniat Tillerson. „Statele Unite sunt în continuare angajate deplin (în punerea în aplicare - n. red.) a obiectivelor Acordurilor de la Minsk şi am încredere deplină în Kurt, că ne va continua eforturile pentru a obţine pacea în Ucraina”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat vineri numirea lui Volker, spunând că acesta va contribui la stoparea agresiunii ruse şi reântoarcerea Peninsulei Crimeea în componenţa Ucrainei.

Rusia a anexat Crimeea în 2014. De asemenea, este acuzată că oferă sprijin separatiştii proruşi din estul Ucrainei, o acuzaţie pe care Kremlinul o neagă. Acordul de la Minsk prevede încetarea focului în estul Ucrainei, retragerea armamentului greu de pe linia frontului şi reforme constituţionale, pentru a oferi regiunilor Doneţk şi Lugansk mai multă autonomie.

Volker a fost un diplomat de carieră care a servit ca reprezentant permanent la NATO în administraţia preşedintelui republican George W. Bush, dar şi în cea a democratului Barack Obama. În prezent, el este expert în politică externă şi securitate naţională la Institutul McCain pentru Leadership Internaţional de la Universitatea Arizona.


Cum a început prima întânire dintre Trump şi Putin

Trump şi Putin şi-au dat mâna şi au zâmbit presei, în prima parte a întâlnirii, la care au avut acces şi jurnaliştii. 

„Cred că merge foarte bine. Am avut nişte discuţii foarte, foarte bune. Discutăm acum şi, bineînţeles, acest lucru va continua“, a spus Trump, sugerând că se vor „întâmpla multe lucruri pozitive pentru Rusia, pentru Statele Unite şi pentru toţi cei vizaţi“, relatează news.ro.

„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră“, a încheiat Trump, dând mâna cu Putin şi învitându-l să spună câteva cuvinte.

„Sunt încântat să vă întâlnesc personal şi sper că reuniunea noastră va da rezultate“, a răspuns liderul de la Kremlin.Cei doi lideri s-au întâlnit în prezenţa ministrului rus de Externe Serghei Lavrov şi a secretarului american de Stat Rex Tillerson.

Conflictul sirian  şi acţiunile Rusiei în Ucraina au fost principalele subiecte de discuţie evocate de cele două părţi.

Trump şi Putin s-au întâlnit şi mai devreme, în marja summitului, şi au dat mâna, potrivit imaginilor publicate de presă. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite