Întâlnire în premieră între Ban Ki-moon şi liderul opoziţiei siriene
0Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, s-a întâlnit sâmbătă pentru prima dată cu şeful opoziţiei siriene, Ahmad Jarba, pentru a îl încuraja să participe la viitoarea conferinţă de pace privind Siria.
Ahmad Jarba a făcut cunoscută disponibilitatea Coaliţiei naţionale siriene de a trimite o delegaţie la această conferinţă, prevăzută să se desfăşoare în luna noiembrie la Geneva, a precizat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Martin Nesirky, potrivit AFP.