Informatorul german în scandalul fraudelor fiscale se teme pentru viaţa sa | adevarul.ro

Informatorul german în scandalul fraudelor fiscale se teme pentru viaţa sa

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Bărbatul care a transmis serviciilor secrete germane (BND) datele bancare ale clienţilor din Liechtenstein se teme pentru viaţa sa, relatează publicaţia "Focus", în ediţia de azi. "Îmi

Bărbatul care a transmis serviciilor secrete germane (BND) datele bancare ale clienţilor din Liechtenstein se teme pentru viaţa sa, relatează publicaţia "Focus", în ediţia de azi. "Îmi puneţi viaţa în pericol", a scris Heinrich Kieber într-un mesaj adresat BND.

Informatorul, care reproşează serviciilor că nu au reuşit să-i menţină secretă identitatea, a cerut o alta pentru a-şi putea reface viaţa, eventual în America de Sud. Serviciile secrete i-au refuzat însă cererea. Potrivit revistei "Der Spiegel", Kieber se teme că va avea de-a face cu clienţii puternici ai băncii LGT, ale căror nume le-a transmis BND, cum ar fi membri ai familiei regale saudite sau ai familiei fostului dictator indonezian Suharto, decedat în ianuarie. În timp ce percheziţiile continuă în cadrul unei anchete legate de circa 1.000 de contribuabili suspectaţi că şi-au ascuns averile în Liechtenstein, 134

s-au predat justiţiei în Germania, în speranţa unei pedepse mai uşoare. Pe de altă parte, potrivit Focus, prinţul moştenitor din Liechtenstein, Alois, s-a declarat pregătit să impoziteze veniturile contribuabililor germani şi să transfere aceste impozite fiscului german.

Top articole

Partenerii noștri