INFOGRAFIE Ce ne aşteaptă în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerile prezidenţiale din SUA, cel mai aşteptat eveniment din 2020
Alegerile prezidenţiale din SUA, cel mai aşteptat eveniment din 2020

Tensiunile geopolitice şi geoeconomice în creştere reprezintă cele mai urgente riscuri globale şi acestea vor continua să se agraveze în anul 2020.

Lumea se confruntă cu un număr în continuă creştere al ameninţărilor geopolitice interconectate. Una dintre cele mai mari perturbări  în 2020, nu va veni doar din războaiele comerciale sau atacurile teroriste, ci din intersectarea mai multor riscuri geopolitice. În mare măsură, riscul inerent tendinţelor care conturează lumea în prezent vine din incapacitatea guvernelor de a anticipa în mod eficient şi a gestiona schimbările care vin, în aşa fel încât să păstreze sau să creeze securitate şi prosperitate pentru cetăţenii lor. Probleme precum schimbările climatice, perturbările digitale şi migraţia vor avea rol catalizator în 2020, însă un număr de ameninţări caracteristice statelor vor complica şi ele tabla globală de şah. 

Însă există un nivel ridicat de incertitudine legat de consecinţele Brexitului, politica americană rămâne capricioasă şi leadershipul global este în retragere, şefii de stat din America de Nord până în Asia fiind pe deplin angajaţi în crize interne. China devine din ce în ce mai curajoasă în misiunea sa de a-şi extinde influenţa, în timp ce tensiunea dintre Arabia Saudită şi Iran pentru supremaţia din Orientul Mijlociu creşte la cote alarmante. Numărul de revoluţii stagnante din toată lumea este în creştere. Toate acestea, împreună, conduc la o schimbare majoră în ordinea mondială.

După toate probabilităţile, şi în anul următor vor continua disputele dintre partidele „main stream” (conservatoare, social democrate, liberale) pe de o parte şi formaţiunile populiste, naţionaliste, anti-imigraţioniste pe de altă parte. Aceste conflicte se vor reflecta la alegerile din Statele Unite, Slovacia şi Serbia (şi în România vor avea loc alegeri parlamentare, însă aici nu se poate vorbi despre partide populiste cu şanse de câştig la alegeri). Totodată, este de aşteptat să continue demonstraţiile antiguvernamentale în Cehia, Ungaria şi Serbia.

Brexit

Tot în anul 2020 ne vom confrunta cu consecinţele economice, sociale şi politice ale ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană. Chiar dacă Brexit-ul va avea loc pe baza unui acord, procesul va avea efecte colaterale nedorite atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană. În urma câştigării alegerilor de către Partidul Conservator, după toate probabilităţile Brexitul va avea loc la termenul prevăzut (31 ianuarie). Acordul pe baza căruia se va desfăşura procedura conţine aproape 600 de pagini şi detaliază toate aspectele, pentru ca instalarea controlului vamal să creeze cât mai puţine perturbări. Cu toate acestea, specialiştii avertizează că este posibil să existe un reflux economic în Marea Britanie. Ingrediente, materii prime, subansamble pot ajunge cu întârziere la beneficiari. Se poate aştepta ca mai multe firme internaţionale să plece din Regatul Unit pentru a  beneficia în continuare de fondurile europene. Concomitent instituţiile Uniunii Europene îşi vor muta sediile în alte state membre, fapt ce va genera şomaj.

Pe plan politic guvernul britanic trebuie să facă faţă tendinţelor centrifuge care se vor intensifica după ieşirea Regatului Unit din UE. Premierul Scoţiei l-a somat oficial pe Boris Johnson să nu împiedice organizarea unui nou referendum referitor la independenţa regiunii. Nicola Sturgeon a declarat că „poporul scoţian” are dreptul său la autodeterminare. La fel Brexitul a făcut mai vulnerabil Acordul de Vinerea Mare care de 21 de ani asigură pacea în Irlanda de Nord. Chiar dacă Acordul Brexit conţine o clauză care amână introducerea controlului vamal între cele două Irlande, atât timp cât Parlamentul de la Belfast nu decide altfel, problema este sensibilă şi organizaţiile politice ale comunităţii catolice din Irlanda de Nord (IRA, Shin Fein) au avertizat că vor face tot posibilul ca să asigure îndeplinirea prevederilor din pactul încheiat în 1998 cu guvernul britanic.

Brexit-ul însă nu va aduce nimic bun nici pentru Bruxelles. Comunitatea trebuie să renunţe la aportul însemnat la bugetul comun multianual al Marii Britanii. Plecarea deputaţilor britanici din Parlamentul European va rescrie uşor raporturile de forţe în favoarea partidelor de stânga-liberale. Pe de alte parte, probabil guvernul Franţei se va bucura că va scăpa de concurenţa produselor agricole britanice pe piaţa Europeană.

Odată cu Brexit-ul însă, negocierile de la Londra nu se vor încheia, ci dimpotrivă, abia acum încep tratativele cele mai dificile privind acordul de comerţ liber între UE şi Marea Britanie. De soarta acestor negocieri va depinde şi situaţia cetăţenilor UE care lucrează în Regatul Unit. Statutul acestora până în 31 decembrie 2020 va rămâne neschimbat, însă după această dată este posibil ca unii dintre ei (cei cu pregătire primară sau medie) să trebuiască să plece de pe insulă. Cu siguranţă că o asemenea măsură va atrage după sine măsuri reciproce, ca atare şi situaţia cetăţenilor britanici  care trăiesc în ţările membre UE va deveni incertă.

Alegerile din Statele Unite

Aceste alegeri vor avea loc în contextul în care împotriva preşedintelui Donald Trump a fost declanşată procedura de impeachment. Principalul adversar al actualul preşedinte va fi candidatul Partidului Democrat, însă la funcţia supremă în stat s-au înscris nu mai puţin 17 candidaţi. Lupta dintre aceştia va fi strânsă, având în vedere că printre ei figurează şi miliardarul Michael Bloomberg, socialistul Bernie Sanders şi fostul vicepreşedinte Joe Biden. 

Sondajele de opinie nu au calculat încă în ce măsură vor fi afectate şansele actualului preşedinte de procedura de impeachment declanşată împotriva sa. Interesant este însă că nici pe Joe Biden nu l-a afectat scandalul numit Ucraina-gate (Biden a fost acuzat că ar fi intervenit pe lângă guvernul ucrainean cu scopul ca fiul său, Hunter Biden, să ajungă în comitetul director al companiei de gaze Burisma Holdings, pentru o sumă fabuloasă). Măsurătorile arată că acesta ar avea cele mai mari şanse ca la alegerile din noiembrie 2020 să îl învingă pe Donald Trump.

Click pe infografie pentru a mări

infografie evenimente 2020
În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite