Încă un jurnalist rus a fost agresat în apropiere de Moscova
Poliţia din capitala rusă a anunţat astăzi că un poliţist a fost bătut în regiunea Moscovei, unde agresiunile de acest tip s-au înmulţit în ultimele luni, relatează AFP, citată de NewsIn.
Maxim Zolotarev a fost lovit cu răngi de fier în 12 martie de persoane necunoscute, în apropierea domiciliului său, a precizat directorul serviciului de presă al poliţiei de la Moscova, Evgheni Ghildeev, citat de agenţia RIA Novosti.
Jurnalistul, care lucrează pentru un ziar local din Serpuho, la sud de Moscova, a primit îngrijiri pentru mai multe comoţii, apoi a fost externat.
Avocatul victimei, Igor Ogorodnikov, a afirmat că agresiunea are legătură cu activitatea jurnalistului, care publicase în ultimul timp articole critice la adresa autorităţilor locale. Potrivit avocatului, agresiunea ar putea avea legătură în special cu un articol consacrat activităţii consiliului municipal din Serpuho.
În urma agresiunii, jurnalistul a decis să demisioneze de la ziar.
Poliţia a anunţat că examinează posibilitatea de a deschide o anchetă criminală.
Alte cazuri similare
La începutul lunii februarie, un jurnalist de la un cotidian de opoziţie din Solnecinogorsk, la nord-vest de Moscova, a fost atacat în capitala rusă. El scria adesea despre actele de corupţie de la nivelul autorităţilor locale.
În noiembrie, Mihail Beketov, redactor-şef la Himkinskai Pravda, alt ziar de opoziţie din regiunea Moscovei, a rămas fără un picior în urma unei bătăi. El critica autorităţile locale pentru distrugerea pădurilor şi fusese ameninţat în mai multe rânduri.
Pe de altă parte, un blogger şi opozant rus internat cu forţa într-un azil psihiatric de la Sankt Petersburg în urmă cu două săptămâni a fost eliberat vineri, a anunţat o mişcare de opoziţie.
"Vadim Cearuşev a fost eliberat azi dimineaţă, potrivit unei informări a medicului-şef al azilului", a declarat Olga Kurnosova, de la mişcarea de opoziţie Frontul cetăţenesc unit, condusă de fostul campion de şah Garry Kasparov. Kurnosova a precizat însă că nu a fost în măsură să îl contacteze pe Cearuşev.
Vadim Cearuşev fondase mai multe grupuri de discuţii pe reţeaua online de socializare "V Kontakte" (În legătură), una dintre cele mai populare din Rusia.
Prectici vechi, în timpuri noi
Deşi mai mulţi opozanţi ruşi au fost internaţi în spitale de psihiatrie, practică folosită frecvent în epoca sovietică, este pentru prima oară când s-a luat o asemenea măsură împotriva unui cyber-disident, a remarcat o reprezentantă a opoziţiei.
"După părerea mea, este prima oară când această măsură i se aplică unui militant politic care activează pe internet", a declarat Olga Kurnosova, membră a mişcării de opoziţie Frontul cetăţenesc unit, condus de fostul campion mondial la şah Garry Kasparov.
Vadim Cearuşev a fost internat împotriva voinţei sale, săptămâna trecută, la spitalul psihiatric de la Sankt Petersburg. Măsura a venit după ce un tribunal a aprobat recent cererea clinicii psihiatrice ca Cearuşev să fie tratat, deşi nu i se diagnosticase nicio boală, a anunţat mişcarea lui Kurnosova.
"Acest spital este unul dintre cele mai de temut" aziluri psihiatrice, a spus Kurnosova, adăugând că Cearuşev primise ameninţări prin telefon înainte de a fi internat.
Cearuşev moderase mai multe grupuri de discuţii precum "Nu am votat pentru Rusia Unită, nici pentru marioneta lui Putin (partidul premierului Vladimir Putin, respectiv preşedintele Dmitri Mevdedev - n.red.)" sau "Sunt împotriva dictaturii KGB în Rusia".




















































