Imagini din Beirut, după ce armata israeliană a anunţat că atacă trei clădiri civile care ar fi „depozite de arme ale Hezbollah”

0
Publicat:

În cursul nopţii de vineri, armata israeliană a anunţat că va bombarda, în Beirut, mai multe clădiri civile despre acare afirmă că adăpostesc depozite de armament ale grupării Hezbollah. S-a cerut evacuarea locatarilor pe o rază de 500 de metri.

În filmarea de la Reuters se văd pe fundal exploziile. Foto: captură video
În filmarea de la Reuters se văd pe fundal exploziile. Foto: captură video

La puţin timp după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, În jurul orei 0.40, forţele armate israeliene au transmis un comunicat prin care au informat că „desfăşoară în prezent lovituri direcţionate asupra armelor aparţinând Hezbollah, care au fost depozitate sub clădiri civile din (zona de la periferia sudică a capitalei) Beirut”, potrivit Agerpres.

„În scurt timp, vom ataca armele de sub aceste clădiri. Forţa exploziilor provocate de rachetele aflate sub aceste clădiri ar putea provoca pagube sau chiar să le provoace prăbuşirea”, a avertizat contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, într-un discurs la televiziune.

Nu este prima dată când Israelul vizează Beirutul, pe care îl consideră un bastion al mişcării islamiste libaneze.

„În inima suburbiilor de sud ale Beirutului, Hezbollah a construit trei clădiri cu spaţii subterane concepute pentru a depozita arme strategice, clădirile de deasupra servind drept scuturi”, a afirmat constant amiralul Daniel Hagari.

Potrivit unei surse apropiate Hezbollah, loviturile au vizat cartierul Laylaki, cel pentru care armata israeliană a lansat apelul la evacuarea cetăţenilor, mai exact trei clădiri despre care Israelul afirmă că sunt folosite drept „scuturi” pentru a ascunde rachete.

„Hezbollah a depozitat aceste arme strategice sub picioarele civililor”, a acuzat amiralul israelian, afirmând că „modul în care sunt depozitate rachetele în aceste clădiri permite să fie scoase în câteva minute pentru a fi lansate”. De asemenea, el a ţinut să precizeze că populaţia a fost informată asupra pericolului şi i s-a cerut să evacueze locaţiile „imediat, pentru propria lor siguranţă”.

La rândul său, colonelul Avichai Adraee, purtătorul de cuvânt al armatei israeliane pentru publicul vorbitor de arabă, a publicat pe X hărţi pe care erau indicate cele trei clădiri vizate şi, într-o înregistrare video, le-a cerut locuitorilor să evacueze pe o rază de 500 de metri în jurul acestor potenţiale ţinte.

Avertisment pentru Iran

Amiralul israelian Daniel Hagari a mai afirmat că ţara sa nu va permite Republicii Islamice Iran, susţinător al Hezbollahului, să livreze arme mişcării islamiste libaneze prin aeroportul din Beirut.

„Nu vom permite zborurilor inamice încărcate cu arme să aterizeze pe aeroportul civil din Beirut. (...) Suntem la curent cu transporturile de arme iraniene destinate Hezbollah şi vom dejuca aceste planuri. Avioanele de luptă patrulează în prezent pe cerul din jurul aeroportului din Beirut”, a adăugat purtătorul de cuvânt al armatei.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite