Şeful forțelor aeriene Hezbollah, ucis într-un imobil din Beirut. Premierul Netanyahu a aprobat lovitura din aeronava care îl ducea în SUA

0
Publicat:

Muhammad Hussein Sarour, comandantul forțelor aeriene ale grupării Hezbollah, a fost ucis într-un atac aerian israelian efectuat asupra unui imobil din Beirut, aprobat de premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Mai multe clădiri din Beirut au fost afectate de atacul aerien israelian. Foto X/GeoInsider
Mai multe clădiri din Beirut au fost afectate de atacul aerien israelian. Foto X/GeoInsider

Joi, armata statului israelian (IDF) a anunţat lichidarea liderului forţelor aeriene ale Hezbollah, Muhammad Hussein Sarour, după ce premierul irsaelian a dat ordinul pentru un atac aerian asupra unui imobil din Beirut în care se adăpostea acesta, potrivit Times of Israel.

Agenția libaneză de stat NNA a relatat că trei rachete trase de aviația israeliană au lovit o clădire cu zece etaje din cartierul al-Qaem, bilanțul preliminar fiind de doi morți și 15 răniți.

Forțele de Apărare israeliene, IDF, au publicat pe rețeaua X imagini ale atacului, care ar fi fost realizat de o aeronavă F-35.

Potrivit IDF, Muhammad Hussein Sarour este răspunzător pentru numeroase atacuri asupra Israelului, efectuate cu drone încărcate cu explozibil și cu rachete de croazieră. În ultimii ani, el a condus producția de drone a grupării și a ordonat înființarea unor centre de fabricare a acestor arme sub clădiri civile din capitala libaneză.

Muhammad Hussein Sarour s-a alăturat Hezbollah în anii 1980 și a ocupat diverse poziții, inclusiv în unitatea Aziz din cadrul Forței Radwan și ca atașat al Hezbollah în Yemen, unde s-a implicat în forțele aeriene ale rebelilor Houthis, susținuți de Iran, notează Times of Israel.

Netanyahu a dat ordinul din aeronava care îl ducea în SUA

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a aprobat lovitura din Beirut, în care a fost ucis Muhammad Hussein Sarour, de la bordul avionului Wings of Zion, cu care s-a deplasat în SUA.

Joi, la sosirea pe aeroportul John F. Kennedy din New York, Benjamin Netanyahu a spus că țara sa „va continua să lovească Hezbollah” până la atingerea tuturor obiectivelor, iar eliminarea șefului forței aeriene a Hezbollah face parte din acest plan.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite