Imaginea care surprinde disperarea unei familii din Australia în faţa incendiilor de vegetaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tammy alături de cei cinci nepoţi ai săi în apa unui lac înconjurat de flăcări FOTO Captură Youtube
Tammy alături de cei cinci nepoţi ai săi în apa unui lac înconjurat de flăcări FOTO Captură Youtube

Disperarea unei familii australiene în faţa incendiilor de vegetaţie ce devastează ţara de câteva zile a fost surprinsă într-o fotografie care a atras atenţia întregii lumi.

În imaginile impresionante poate fi văzută Tammy Homes alături de cei cinci nepoţi ai săi, cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani. Ei au fost nevoiţi să se adăpostească în apa rece, sub un debarcader, pentru a fugi din calea flăcărilor ce au cuprins oraşul tasmanian Dunalley şi au distrus 100 de clădiri, potrivit „The Telegraph“.

Mama copiilor, Bonnie Walker, a declarat pentru postul de televiziune australian „Abc News“ că a aflat de la ştiri că părinţii şi copiii săi erau înconjuraţi de flăcări în apele unui lac din apropierea casei.

„A existat un moment de teamă, când ne-am dat seama în ce situaţie periculoasă suntem, dar am reuşit să fugim şi să ne adăpostim în apă. De acolo vedeam flăcările din jurul nostru. Ne-am adăpostit sub debarcader, dar problema era atmosfera toxică din cauza fumului gros“, a povestit bunicul copiilor, cel care a şi realizat imaginile.

După câteva ore, flăcările s-au retras suficient cât să-i permită familiei să iasă din apă şi să se adăpostească într-un hotel, unde copiii s-au reunit cu mama lor.

Bonnie Walker spune că i se par uşor deranjante imaginile, dar este uşurată că rugăciunile ei au fost ascultate şi că familia ei este acum în siguranţă.

Primele şase zile din 2013 au fost printre cele mai călduroase, temperatura medie înregistrată luni fiind de 40,3 grade Celsius, fiind depăşit recordul stabilit în urmă cu patru decenii, de 40 de grade. Creşterile de temperatură şi rafalele de vânt au provocat marţi 130 de incendii de vegetaţie în New South Wales, cel mai populat stat din Australia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite