„Hurriyet“ : De ce nu putem vorbi despre o „Primăvară turcească”

Valul de proteste care a început în urmă cu o săptămînă pentru a apăra unul dintre puţinele spaţii verzi ale Pieţei Taksim din Istanbul şi care s-a răspândit de-a lungul ţării s-a remarcat din câteva puncte de vedere.

Pentru prima dată în ultimii 11 ani de guvernare a Turciei de către partidul Dreptăţii şi Dezvoltării, premierul Tayyip Erdogan este forţat să retragă un proiect foarte important pentru el ca urmare a protestelor naţionale. Erdogan nu mai vrea să construiască un mall uriaş, însă a atins un alt punct sensibil odată cu planurile de a construi o moschee în acel loc.

Decizia guvernului în ceea ce priveşte Piaţa Taksim a fost înţeleasă de opinia publică drept impunerea voinţei personale a premierului, poate din cauza unor reacţii cumulate, în ciuda faptului că a fost o decizie colectivă a adunării municipale din Istanbul. Erdogan nu şi-a ascuns furia din cauză că protestatarii îi cer demisia de zile întregi şi că a fost numit „dictator”, atât de demonstranţi, cât şi şi de membrii opoziţiei.

Temerile privind posibilitatea escaladării protestelor, a vărsării de sânge din cauza intervenţiei dure a poliţiştilor şi accentuarea reacţiei maselor au dispărut în doar câteva ore, atunci când poliţiştii au îndepărtat demonstranţii folosind gaze lacrimogene şi tunuri cu apă –  ca urmare a unui ordin dat de preşedintele Abdullah Gul.

Acest aspect va avea urmări asupra politicilor ţării, în timp ce Turcia se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 2014, iar Erdogan părea dispus să candideze, dar cu mai multă putere şi mai puţin control şi echilibru în ce priveşte atribuţiile unui preşedinte.

Gul şi Curtea Contituţională (formată din judecători numiţi de el), cele două autorităţi care au capacitatea de a respinge legi, au subliniat că sunt împotriva relaxării controalelor şi a echilibrelor pentru a da puteri sporite preşedintelui.

Astfel, analogia „Primăvara turcească” faţă de protestele din Taksim, referitoare la Primăvara Arabă a fost făcută prea repede şi prea curpinzător pentru realitatea din Turcia.