Hamas, despre ostaticii răpiți și duși în Gaza: 50 au fost uciși de israelieni. O nouă pretinsă cerere pentru eliberarea celorlalți

0
Publicat:

Gruparea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a transmis prin intermediul presei ruse că nu va elibera ostaticii luaţi în cursul atacului din 7 octombrie asupra Israelului decât dacă se convine asupra unui armistiţiu.

Militanți palestinieni FOTO EPA-EFE
Militanți palestinieni FOTO EPA-EFE

Conform publicației rusești „Kommersant”, Abu Hamid, membru al delegaţiei Hamas aflate în vizită la Moscova, a susţinut că organizaţia sa are nevoie de timp pentru a-i localiza pe toţi cei răpiţi din Israel şi duşi în Gaza de diferite facţiuni palestiniene.

„Au răpit zeci de oameni, majoritatea civili, şi avem nevoie de timp pentru a-i găsi în Fâşia Gaza şi a-i elibera”, a declarat Hamid.

Hamas a susţinut joi că aproximativ 50 din cei 224 de ostatici răpiți din Israel au fost ucişi de loviturile aeriene ale armatei israeliene.

Israelul a cerut Rusiei să expulzeze delegaţia Hamas, apreciind că invitarea la Moscova a reprezentanţilor organizaţiei teroriste este „deplorabilă”, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite