Grecia: lista bogaţilor suspectaţi de evaziune, republicată de un cotidian
0Unul din principalele cotidiene din Grecia a republicat luni lista a peste 2.000 de nume ale unor greci bogaţi, cu conturi în băncile elveţiene, în timp ce directorul revistei Hot Doc, care a publicat prima această listă, urmează să fie judecat pentru încălcarea dreptului la viaţa privată a celor de pe listă.
Lista, pe care oficialii de la Atena susţineau că au pierdut-o, provine din documente dezvăluite de un angajat al băncii HSBC în Elveţia. Ea fusese transmisă guvernului grec în 2010 de Christine Lagarde, actual director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI). Destinatarul, ministrul grec de Finanţe din acea perioadă, George Papaconstantinou, a afirmat, miercuri, în faţa parlamentului, că nu ştie ce s-a întâmplat cu versiunea originală a "listei Lagarde".
Miercuri, actualul ministru grec de Finanţe, Yannis Stournaras, a declarat că i-a cerut Franţei să trimită o copie, potrivit AFP.
Pe listă se află avocaţi, medici, arhitecţi, armatori, actori celebri în Grecia, sportivi cunoscuţi, dar şi câteva doamne în dreptul cărora este trecut „casnică" în declaraţiile de impunere şi, desigur, oameni de afaceri de prim rang, mai mulţi angajaţi ai Ministerului de Finanţe şi preşedintele Parlamentului, Giorgios Voulgarakis, unul dintre cei mai importanţi membri ai partidului de guvernământ Noua Democraţie.
Potrivit Hot Doc, Voulgarakis şi-ar fi deschis contul în 2003 şi l-ar fi administrat împreună cu soţia sa prin intermediul unei firme off-shore înregistrată în Liberia. Acesta a negat, într-o declaraţie de presă, că atât el, cât şi soţia sa ar avea vreun cont deschis în Elveţia.
„Ta Nea" a dedicat 10 pagini acestei liste ce conţine conturi în valoare totală de de circa 2 miliarde de euro o sumă care a uluit grecii, furioşi de privilegiile unor elite pe care o acuză că s-a îmbogăţit pe seama ţării.
Ambele ziare au subliniat că a avea un cont în Elveţia nu este ilegal sau o dovadă de evaziune fiscală, dar susţin că oficialii greci ar trebui să verifice dacă cei de pe listă şi-au mutat banii în acele conturi pentru a evita plata taxelor.