FOTO Noi imagini din Coreea de Nord: staţii de metrou impozante şi zgârie-nori pentru cei „muncitori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedere din Phenian FOTO Elliot Davies/Earth Nutshell
Vedere din Phenian FOTO Elliot Davies/Earth Nutshell

Coreea de Nord este văzută în Occident drept un teritoriu sărăcit de un regim stalinist interesat de arme nucleare. Informaţiile din cel mai izolat loc al lumii parvin extrem de greu şi nu permit conturarea unui tablou clar asupra vieţii cotidiene de acolo. Un jurnalist încearcă să prezinte o altă faţă a „realizărilor“ dinastiei Kim.

Este vorba de un jurnalist rus invitat la Phenian pentru a acoperi ultimul congres al Partidului Muncitorilor din autointitulata Republică Populară Democrată Coreeană, care a avut loc la începutul acestei luni.

După eliberarea Coreei de sub ocupaţia japoneză la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, această peninsulă din Orientul Îndepărtat a fost separată în două părţi de-a lungul paralelei 38. Teritoriul din nord a intrat sub influenţa Uniunii Sovietice şi a fost transformat într-o dictatură de tip stalinist, în timp ce teritoriul din sud a intrat sub influenţa Statelor Unite şi a devenit o democraţie. Decalajele dintre cele două Corei, care nu au ajuns nici acum la pace după un război purtat la începutul anilor 1950, s-au adâncit pe toate planurile. În timp ce Sudul s-a deschis şi a prosperat, Nordul s-a închis şi a sărăcit.

Invitat la Phenian pentru a relata despre primul congres al partidului unic de după 36 de ani, jurnalistul rus Andrei Ivanov încearcă să arate o altă faţă a regimului nord-coreean.

Metroul, un motiv de mândrie

Orientarea la metrou poate fi dificilă pentru străinii care nu îşi fac studiile la Universitatea din Phenian, transmite corespondentul Sputnik.

Metroul din Phenian FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

Acesta spune că reţeaua de metrou din capitala Coreei de Nord nu este prevăzută cu multe staţii, dar toate sunt impozante. Pereţii din staţiile de metrou sunt decoraţi cu chipurile lui Kim Il-sung şi Kim Jong-il, bunicul, repectiv tatăl actualului lider Kim Jong-un, mozaicuri şi peisaje rurale cu tractoare şi ţărani muncind cu zâmbetul pe buze. Majoritatea trenurilor de metrou sunt foarte vechi, fiind construite acum aproape 60 de ani în Germania.

Metroul din Phenian FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

La remarca unui coleg de-al său că regimul de la Phenian „nu mai are cu ce altceva să se mândrească în afară de metrou şi rachetele sale“, jurnalistul rus scrie că acest lucru nu este adevărat.

Zgârie-nori pentru cei muncitori

Acum un an, autorităţile de la Phenian au inaugurat strada Mirae, pe care pot fi văzute imobile de 40-50 de etaje, unele dintre ele fiind destinate unor profesori şi cercetători de la universităţi nord-coreene.

image

FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

Apartamentul într-un astfel de imobil poate fi obţinut şi păstrat prin participarea la politica „Songun“ („Armata înainte de toate“). Este foarte dificil să păstrezi un apartament de aproximativ 210 metri pătraţi, întrucât trebuie să obţii rezultate bune, care sunt notate pe un tabel. Dar proprietarul unui astfel de apartament, decan la Facultatea Tehnică, reuşeşte să se descurce.

Zgarie-nori din Phenian FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

FOTO Andrei Ivanov/Sputnik

Cu toate acestea, imobilul nu este complet locuit. Asta deoarece unii nord-coreeni refuză să locuiască la etajele superioare din cauza întreruperilor dese de electricitate. Aceste întreruperi, potrivit autorităţilor, sunt cauzate de sancţiunile ONU şi cele americane în special impuse din cauza programului nuclear nord-coreean, relatează Sputnik.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite