FOTO Cu ce pagube s-a ales Fâşia Gaza după cele opt zile de atacuri israeliene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timpul conflictului de
 o săptămână dintre Fâşia Gaza şi Israel au fost ucişi 166 de 
palestinieni şi şase israelieni FOTO Reuters
În timpul conflictului de o săptămână dintre Fâşia Gaza şi Israel au fost ucişi 166 de palestinieni şi şase israelieni FOTO Reuters

Zeci de vieţi omeneşti pierdute, pagube de sute de milioane de dolari şi mii de case distruse. Acesta este bilanţul celor opt zile de atacuri israeliene în Fâşia Gaza.

Un raport al Camerei palestiniene de Comerţ arată că cele opt zile de raiduri aeriene israeliene au costat Fâşia Gaza 300 de milioane de euro. Acelaşi document sublinează că regiunea ar trebui considerată drept o zonă de dezastru economic, scrie Russia Today.

Raportul Camerei de Comerţ se concentrează asupra agriculturii, sănătăţii şi a sectorului social. Asftel, agricultorii au pierdut 120 de milioane de dolari, iar activităţile economice au suferit o scădere consistentă, de 40 de milioane de dolari. Potrivit agenţiei chineze de presă Xinhua, o bună parte din suma avansată de Camera de Comerţ din Fâşia Gaza este reprezentată de clădirile distruse de atacurile israeliene.

Pe lângă pierderile economice, 168 de palestinieni au fost ucişi în timpul celor opt zile de atacuri, iar alţi 1.235 au fost răniţi, potrivit ministerului Sănătăţii al Hamas citat de AFP.

Mişcarea Hamas, cea care guvernează Fâşia Gaza, susţine că pierderile economice au fost de patru ori mai mari. Taher al-Nounou, purtătorul de cuvânt al grupării paramilitare Hamas, a declarat că operaţiunea militară israeliană Pilon de Apărare a provocat pagube în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari pe teritoriul palestinian. „Costul total al pagubelor provocate de agresiunea israeliană este de 1,245 de miliarde de dolari (960 de milioane de euro)", a spus oficialul în timpul unei conferinţe de presă. Nounou a cifrat pagubele directe la 545 de milioane de dolari (420 de milioane de euro) şi pagubele indirecte la 700 de milioane de dolari (540 de milioane de euro).

Nounou susţine că 200 de case au fost total distruse, iar alte 8.000 au fost avariate de atacurile israeliene. De asemenea, 42 de clădiri nerezidenţiale, între care sediul Guvernului Hamas din Gaza, au fost distruse integral, precum şi trei moschei şi un centru medical.

Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au început miercurea trecută, militarii evrei dorind să oprească atacurile grupării Hamas pe teritoriul ţării lor. În urma atacurilor grupării Hamas, şase israelieni au fost omorâţi, dintre care cinci erau civili.

Conflictul dintre Israel şi Hamas a fost stins printr-un armistiţiu semnat la Cairo şi mediat de oficialii egipteni.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite