Forțele terestre israeliene desfășoară raiduri limitate în Fâșia Gaza

0
Publicat:

Forțele terestre israeliene au efectuat duminică noaptea raiduri limitate în Fâşia Gaza, împotriva unor trăgători palestinieni. În acelaşi timp, loviturile aeriene ale Israelului s-au concentrat asupra locurilor de adunare ale combatanților Hamas care se pregăteau să riposteze unei invazii de amploare, relatează Reuters.

Soldați israelieni FOTO EPA-EFE
Soldați israelieni FOTO EPA-EFE

Contraamiralul Daniel Hagari, principalul purtător de cuvânt al armatei israeliene, a anunţat că s-a confirmat numărul ostaticilor luaţi de Hamas în cursul atacului din 7 octombrie pe teritoriul israelian, și anume 222 de cetăţeni israelieni şi străini.

Gruparea armată Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam din cadrul Hamas a comunicat că luptătorii islamişti s-au ciocnit cu forţele israeliene infiltrate în Gaza, apoi s-au retras la bază după ce au distrus echipamente militare - două buldozere şi un tanc - şi i-au forţat pe israelieni să se retragă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Palestinienii afirmă că o forţă blindată israeliană s-a infiltrat în sudul Fâşiei Gaza, la est de localitatea Khan Younis, în timp ce se aşteaptă o ofensivă terestră de amploare din partea Israelului, care şi-a masat forţele pe întreg perimetrul teritoriului controlat de Hamas.

Israelul nu a comentat imediat despre distrugerea unor echipamente sau vehicule, notează Reuters.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite