Formarea guvernului de uniune în Zimbabwe, imposibilă cu Mugabe la putere, consideră SUA
0Subsecretarul de stat american Jendayi Frazer a declarat duminică, la Pretoria, că un guvern de uniune naţională nu poate fi format în Zimbabwe atâta timp cât la putere se află preşedintele Robert Mugabe, care, în opinia dnei Frazer, a pierdut "contactul cu realitatea", informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.
"Ne-am pierdut orice speranţă cu privire la formarea unui guvern de uniune naţională cu Mugabe la putere. El a pierdut orice contact cu realitatea", a afirmat pentru presă subsecretarul de stat pentru afacerile africane.
"Eram dispuşi să folosim influenţa Statelor Unite ale Americii pentru a negocia cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional în vederea anulării datoriei de 1,2 miliarde de dolari pe care o are Zimbabwe, dar nu mai suntem de acum înainte", a subliniat dna Frazer.
Jendayi Frazer s-a deplasat în Africa de Sud pentru a se consulta cu lideri politici din regiune în legătură cu criza politică şi economică, dar şi cu epidemia de holeră, ce afectează Zimbabwe şi referitor la mijloacele de redresare a acestei ţări. În cadrul vizitei sale, subsecretarul de stat a avut întrevederi cu preşedinţii din Mozambic, Lesotho şi Africa de Sud.
"Guvernul a pierdut controlul", a apreciat dna Frazer, evocând situaţia economică. "De fapt, în această ţară nu mai există guvern de la alegerile din martie", a adăugat ea.
Pe de altă parte, preşedintele zimbabweean Robert Mugabe a sfidat vineri apelurile la demisia sa, ce se înmulţesc pe zi ce trece, afirmând răspicat: "Zimbabwe este al meu".























































