Folosirea dispozitivelor electronice în timpul zborului pot duce la prăbuşirea avioanelor, susţin experţii
0Numărul tot mai mare de dispozitive electronice aduse de pasageri în avioane ar putea provoca un accident aviatic, au avertizat experţii citaţi de New York Times.
În ciuda rugăminţilor venite din partea echipajului de zbor, de a închide telefoanele mobile, iPad-urile, sau laptopurile, mulţi călători ignoră aceste indicaţii. Majoritatea dispozitivelor emit un semnal, format din unde electromagnetice, care ar putea interfera cu sistemul electronic al avionului. Pe de altă parte, avioanele mai vechi nu au chiar cea mai bună protecţie împotriva dispozitivelor de ultimă generaţie.
Bill Strauss, un inginer care a cercetat impactul dispozitivelor electronice deţinute de pasageri, a descris situaţia ca fiind "îngrijorătoare". Experţii în securitate sunt de părere că interferenţele electronice au avut partea lor de vină în unele accidente aviatice, cu toate că este dificil de dovedit.
Administraţia Federală a Aviaţiei susţine că există riscuri asociate cu interferenţele electromagnetice şi interzice utilizarea dispozitivelor electronice la altitudini de sub 3.000 de metri, timpul pe care piloţii îl au la dispoziţie pentru a rezolva o problemă fiind mai scurt.
Chiar şi însoţitorii de zbor, însărcinaţi cu aplicarea normelor, par să nu înţeleagă riscul, a declarat Dinkar Mokadam, un specialist privind siguranţa la locul de muncă. "Nu cred că oamenii conştientizează că activarea unui iPod poate afecta aeronava - nici măcar însoţitorii de zbor sau piloţii", a spus Mokadam, pentru New York Times.
Drept dovadă, directorii companiilor aeriene nu intenţionează să introducă politici mai restrictive. "Ne supunem dorinţelor pasagerilor noştri, iar ei doresc să folosească aceste dispozitive", a declarat Tom Hendricks, şeful de siguranţă de la Asociaţia Transportului Aerian.