Fobiile lumii moderne

Secolul XXI este dominat de frici colective precum terorismul, islamofobia, xenofobia. Nevoia de securitate amplifică angoasa, iar societatea modernă s-a transformat tot mai mult într-un soi de

Secolul XXI este dominat de frici colective precum terorismul, islamofobia, xenofobia. Nevoia de securitate amplifică angoasa, iar societatea modernă s-a transformat tot mai mult într-un soi de Big Brother

"Războiul e pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa e putere", scria George Orwell în cartea sa "1984". Oamenii sunt îndoctrinaţi să se teamă de azilanţi, de schimbarea climatică, de teroriştii nebuni, de nicotină, calorii, Al-Qaida şi chiar unii de alţii. Guvernele occidentale perfectează politicile fricii, deoarece populaţiile înfricoşate se supun controlului lor fără a mai pune întrebări. Statele Unite şi Marea Britanie conduc plutonul în acest "coşmar orwellian".

Apelurile la frică sunt frecvent folosite în marketing şi politici sociale ca metode de convingere. Frica este un factor de schimbare a atitudinii. Studiile au arătat că, dacă mesajul este prea agresiv sau prea înfricoşător, el este respins de indivizi. Folosirea spaimei în mod moderat are o eficienţă mai mare.

Noam Chomsky spunea că apelul la teamă joacă un rol social în opresiunea la scară largă, iar instituţiile politice şi mass-media folosesc apelul la frică pentru a creşte conformismul social, pentru a menţine statu-quoul, transmiţând mesaje de genul: "Dacă nu introducem paşapoartele biometrice, teroriştii vor ataca din nou", "nu vrem ca fumul de la armele de foc să devină nori în formă de ciupercă" (preşedintele SUA, George W. Bush).

Rolul mass-mediei

"Nu cred că vreţi ca domnul Jones să se întoarcă!" ar fi un alt exemplu de propagandă bazată pe spaimă, din satira "Ferma Animalelor" de George Orwell.

Cultura fricii se bazează pe câteva trăsături definitorii: obsesia siguranţei personale, lipsa încrederii în oameni, deresponsabilizarea individului şi incriminarea oricărui tip de risc asumat, minimalizarea acţiunii individuale, pervertirea limbajului în scopul înfricoşării oamenilor. Obsesia siguranţei îmbracă multe forme: reclame obsedante, precum "evitaţi excesul de zahăr, sare şi grăsimi", camere de supraveghere video în magazine, şcoli, gări, blocuri, etc. În societatea occidentală de tip Big Brother, relaţiile dintre oameni sunt pervertite, încrederea fiind înlocuită de spaimă.

Mania supravegherii video poate fi explicată şi ca o expresie a temerii continue, indusă faţă de ceilalţi oameni. În ultima vreme, autorităţile au acces aproape nelimitat la datele personale ale multor cetăţeni, ceea ce nu este tocmai în concordanţă cu dreptul la intimitate . După 11 septembrie 2001, nu prea mai avem control asupra datelor personale şi nu mai ştim cum sunt folosite aceste date.

Globalizarea emoţiilor

Fără recurgerea la mesajul fricii şi al forţei, fascismul, comunismul sau oricare alte forme de dictatură nu ar fi putut exista. Machiavelli, Mussolini, Hitler şi alţi dictatori ştiau acest lucru şi s-au folosit de el. Există şi un alt motiv care stă la baza temerilor din ziua de astăzi: globalizarea emoţiilor. Este teoria lui McLuhan, reactualizată în termeni de angoasă.

În urmă cu 200 de ani, un cutremur ce avea loc la celălalt capăt al lumii nu provoca niciun efect, pur şi simplu deoarece nu aveai informaţii despre el decât după mult timp. Astăzi, un tsunami în Extremul Orient, un uragan la New Orleans sau un atentat la New York provoacă semne de întrebare pline de anxiozitate pe întreaga planetă, în timp real. Te întrebi imediat dacă efectul de seră va provoca, în termen de câteva zile sau câteva săptămâni, un cataclism natural şi acolo unde locuieşti; îţi pui întrebarea când vor lovi teroriştii şi în ţara ta.

Al-Qaida, sperietoarea de serviciu

După atentatele din 11 septembrie 2001, lumea întreagă a fost cuprinsă de o nouă teamă: teroriştii şi organizaţia teroristă Al-Qaida. Noua situaţie a fost exploatată la maximum, în primul rând de autorităţile americane, care s-au grăbit să instaleze cât mai multe camere de supraveghere în aeroporturi, pe străzi, să asculte telefoane şi să-i verifice la sânge pe toţi străinii care pun piciorul în SUA.

Pericolul terorist a devenit, încet, dar sigur, subiectul preferat al politicienilor de la Washington. Nu de puţine ori, preşedintele Bush a făcut trimitere la Al-Qaida şi Osama bin Laden pentru a justifica operaţiunile militare ale SUA în Irak şi Afganistan. Şi tot liderul de la Casa Albă a reamintit publicului ce ameninţare gravă reprezintă Al-Qaida, atunci când a dorit să obţină mai mulţi bani pentru Pentagon şi numeroasele agenţii de securitate cărora le-a revenit misiunea de a-i ţine sub observaţie pe "'inamicii Americii''.

Panica a cuprins şi Europa odată cu atacurile comise, în iulie 2005, în Marea Britanie. Imaginea cu teroriştii care intrau la metroul din Londra purtând în spate rucsacuri pline cu explozibil au fost repetate obsesiv de posturile de televiziune din Regat. Urmarea? Britanicii au evitat o vreme călătoria cu metroul, apoi au început să fie îngroziţi de orice islamist care le era prin apropiere.

N-au stat cu mâna în sân nici autorităţile, care au efectuat raiduri peste raiduri în diverse locaţii suspecte, au înăsprit legea imigraţiei şi au scos de la sertar măsuri antiteroriste drastice. Toate acestea pentru a-i ţine în frâu, bineînţeles, pe teroriştii Al-Qaida.

Barack Obama a denunţat campania fricii, practicată de Hillary Clinton

Fosta Primă Doamnă a Americii a difuzat în luna martie un clip televizat ce punea sub semnul întrebării capacitatea contracandidatului său, Barack Obama, de a reacţiona în cazul unei crize de securitate, întrebând pe un ton dramatic: "Cine vreţi să răspundă la telefonul roşu în plină noapte?" Obama a denunţat acest gen de clipuri care mizează pe teama oamenilor.

"Nu cred că alegătorii vor marşa la această provocare, pentru că întrebarea nu este cine va răspunde la telefon, ci ce capacitate de judecată ai când ridici receptorul. Am avut deja testul telefonului roşu, când a fost luată decizia de invadare a Irakului. Clinton a dat un răspuns greşit, Bush a dat un răspuns greşit, candidatul republican John McCain a dat un răspuns greşit. Eu m-am ridicat şi am spus că un război în Irak nu ar fi înţelept. Este genul de judecată de care aş da dovadă, când aş răspunde la telefon la Casa Albă", a replicat Obama.

Sute de miliarde, aruncate pe slăbit

Menţinerea siluetei este o altă obsesie a lumii moderne. Deşi despre frica de a lua proporţii se vorbeşte încă din secolul al XVII-lea, într-un tratat al unui medic britanic, fobia kilogramelor în plus a explodat de-abia după 1970. La vremea respectivă, a început să câştige teren teoria conform căreia o imagine fizică frumoasă, care să respecte cu stricteţe anumite dimensiuni, reprezintă o reţetă sigură pentru succesul profesional şi pentru echilibrul interior.

Astfel, obţinerea şi menţinerea unui corp de manechin, eliberarea de efectele neplăcute ale kilogramelor în plus au devenit o adevărată "misiune" pentru milioane şi milioane de femei. În consecinţă, industria dietelor, a centrelor şi produselor de cosmetică, a clinicilor de chirurgie estetică, a medicamentelor "miraculoase" pentru slăbit a cunoscut, în ultimele decenii, un avânt spectaculos, cifra anuală de afaceri fiind de ordinul sutelor de miliarde de dolari anual.

Spre exemplu, numai în SUA se toacă circa 30 de miliarde în fiecare an pe diverse diete, cure şi produse de slăbit.

Xenofobia, o teamă bine speculată

Recent, Berlinul s-a confruntat cu un nou act de xenofobie şi rasism, protagoniştii fiind o tânără de 20 de ani, localnică, şi un student străin, în vârstă de 19 ani. Într-o staţie de metrou, acesta s-a trezit împins pe şinele de tren, în timp ce tânăra îi striga: "Eşti un străin, ai pielea închisă la culoare, nu ai ce căuta la noi, trebuie să mori!". Tânărul a scăpat cu viaţă graţie intervenţiei rapide a doi pasageri de pe peron. Un alt exemplu în acest sens vine din Italia. La Padova, în curtea unei şcoli, a fost construit un zid "despărţitor", pentru a separa clădirea şcolii elementare, frecventată numai de copiii localnicilor, de cea a unui centru de învăţare a limbii italiene, destinat în exclusivitate străinilor.

Iar parlamentul elveţian a aprobat recent utilizarea de către poliţie a pistoalelor cu şocuri electrice în cazul expulzărilor forţate ale străinilor din ţară. Dincolo de aspectul pur psihologic, care arată că sentimentul de xenofobie este inspirat, în primul rând, de teamă, apare cel social-politic. Mulţi comentatori consideră că acest sentiment este deseori indus, întreţinut cu bună ştiinţă, speculat şi încurajat de către cei ce deţin frâiele economice şi politice.

Străinii, victimele stereotipurilor

Fenomenul xenofobiei apare cu precădere în perioadele de criză economică, atunci când străinii pot deveni ţapi ispăşitori pentru eşecurile politice ale guvernanţilor. Ei sunt arătaţi cu degetul ca fiind principalii vinovaţi pentru dezechilibrele sociale, ceea ce antrenează reacţii de teamă, de ostilitate sau chiar violenţă. Cei mai afectaţi din acest punct de vedere sunt imigranţii, care au de înfruntat limitele unui stereotip creionat de cetăţenii autohtoni: străinul venit dintr-o altă cultură sau etnie este periculos pentru societate, fiind cauza dezordinilor de orice gen, a nesiguranţei ori a creşterii ratei criminalităţii.

În ţările-gazdă, grupurile sociale defavorizate îi percep pe cei nou-sosiţi (fie ei imigranţi, refugiaţi sau azilanţi) ca pe o sursă de competiţie pe piaţa muncii ori a serviciilor publice şi sociale. Dar nici la capitolul "politic" aceştia nu o duc mai bine: în campaniile electorale, nu puţine partide ori lideri bat monedă pe subiectul "spaimei de imigranţi", asigurându-şi voturile celor ce îşi simt ameninţat echilibrul social. Este cazul unor state precum Austria, Italia, Franţa sau Marea Britanie, după cum arată raportul referitor la respectarea drepturilor omului în ţările UE, pentru perioada 2004-2007.

Unele popoare, mai xenofobe decât altele

Xenofobia şi rasismul sunt percepute de către unii analişti ca "o formă de rezistenţă a popoarelor pe cale de dispariţie", după cum consideră demograful mexican Juan Salgado. Comentând un raport recent al ONU pe teme demografice, potrivit căruia europenii, care în 1950 reprezentau 22% din populaţia mondială, în 2050 vor mai reprezenta doar un minuscul 5%, Salgado susţine că este "natural" ca italienii, francezii, spaniolii, britanicii sau nemţii (popoare cu o rată a natalităţii foarte scăzută) să se teamă de etniile care încet-încet "îi vor înlocui".

Nomofobia, noua boală a secolului

Cercetătorii au identificat o nouă fobie a secolului XXI, nomofobia, care se adaugă astfel la lista surselor de stres moderne: căsătoria, o nouă slujbă sau mersul la dentist. Noua tulburare "no mobile phobia" - frica de a te afla în afara ariei de acoperire - afectează milioane de utilizatori de telefoane mobile.

Aceste persoane au devenit atât de dependente de telefonul mobil, încât, în momentul în care descoperă că bateria aparatului este descărcată sau că nu mai ştiu unde au pus încărcătorul, se constată o creştere exagerată a nivelului de stres în organism, spun cercetătorii. Potrivit acestui studiu, numai în Marea Britanie, 13 milioane de persoane suferă de nomofobie.

Contactul cu familia şi prietenii este principalul motiv pentru care aceste persoane sunt dependente de telefonul mobil. Peste 50% din utilizatori spun că nu închid niciodată aparatul. 10% din utilizatori simt nevoia să fie disponibili permanent din cauza slujbei, în timp ce 9% spun că, dacă îşi închid telefonul, au crize de anxietate. Experţii afirmă că nomofobia afectează aproximativ 53% din utilizatori. Iar bărbaţii s-a dovedit că sunt mai dependenţi decât femeile de mobil.

Cercetătorii îi sfătuiesc pe cei care vor să evite nomofobia să se asigure că au credit suficient, să poarte în geantă un încărcător de baterie, să ofere familiei şi prietenilor un număr de telefon alternativ şi să aibă o cartelă de rezervă pentru cazul în care aparatul a fost furat, stricat sau pierdut. Specialiştii mai spun că cei care suferă de această fobie ar trebui să încerce să se elibereze de dependenţă pur şi simplu prin închiderea aparatului.