Filipine: Un bebeluş a fost găsit în toaleta unui avion | adevarul.ro

Filipine: Un bebeluş a fost găsit în toaleta unui avion

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un bebeluş a fost găsit în pubela toaletei unui avion care aterizase, duminică, în capitala filipineză, Manila, medicul aeroportului fiind alertat, iar micuţul, aflat într-o bună stare de sănătate, a fost dus la spital, informează Associated Press, care citează un oficial aeroportuar.

O echipă de curăţănie a găsit copilul în avionul companiei Gulf Air din Bahrain, după cum precizează Associated Press.

Mai citiţi şi:

Catastrofă evitată la Londra: două avioane au fost la un pas de coliziune

Copilul, un baiat botezat "Jorge Francis", a fost dus la spital pentru investigaţii şi a fost declarat apt înainte de a fi dat la serviciile sociale, care va încerca să identifice părinţi.

Medicul aeroportului, Maria Teresa Agores, a declarat presei că nou născutul a fost la un pas de moarte. "Când nea fost adus bebeluşul, acesta avea o culoare a pielii închisă. După ce l-am curăţat şi după ce ne-am ocupat de el am văzut că semnele vitale sunt în regulă", a completat Agores.

Conform poliţiei, un ofiţer de securitate de pe aeroport a observat că, într-un sac de gunoi care a fostv descărcat dintr-o cursă a Gulf Air se mişca ceva, astfel că autorităţile au putut găsi bebeluşul.

Managerul aeroportului din Manila, Jose Angel Honrado, a declarat că s-a deschis o anchetă pentru a se găsi mama bebeluşului şi modalităţile prin care nou-născutul a ajuns în pubela avionului companiei Gulf Air.

"Aeronava a venit din Bahrain şi trebuie să verificăm lista pasagerilor pentru a încerca să identificăm mama copilului", a completat Honrado, care a precizat că speră ca poliţia să depisteze părinţii bebeluşului în cel mult 24 de ore.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite