Experţii ONU au părăsit Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii ONU călătoresc cu un convoi de 13 maşini oficiale. FOTO: Reuters
Specialiştii ONU călătoresc cu un convoi de 13 maşini oficiale. FOTO: Reuters

Echipa de experţi delegată de Organizaţia Naţiunilor Unite să investigheze presupusul atac cu arme chimice din Damasc a părăsit sâmbătă dimineaţa Siria, traversând graniţa cu Libanul. Cu doar câteva ore înainte, preşedintele american Barack Obama a transmis că ia în considerare o acţiune „limitată şi precisă” împotriva regimului sirian, acuzat de genocid.

Experţii ONU  au părăsit Siria şi au intrat în Liban, potrivit unui corespondent al agenţiei de ştiri Associated Press, îndreptându-se spre aeroportul din Beirut într-un convoi de 13 maşini.

După ce au investigat timp de patru ore locul prespusului atac, specialiştii şi-au adunat probele şi au făcut pregătirile pentru plecare. Experţii vor aduce cu ei probe de sânge, urină, precum şi monstre de sol de la locul incidentului, care vor fi examinate în laboratoarele din Europa.

Obama a subliniat miercuri seara că orice intervenţie a Statelor Unite ale Americii va fi limitată. Preşedintele american a invocat argumentul social, spunând că singurul scop al unei ofensive ar fi pedepsirea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care ar fi ordonat atacarea rebelilor cu arme chimice.

Însă nu este o decizie uşoară pentru Statele Unite, întrucât orice tentativă ar putea atrage represalii ale Siriei îndreptate împotriva aliaţilor americani din regiune: Iordania, Turcia, Israel. Această evoluţie a evenimentulor ar putea dăuna şi mai mult Siriei, ţară frământată de un război civil care se prelungeşte de mai bine de doi ani şi care a ucis până acum peste 100.000 de oameni şi a creat aproape două milioane de refugiaţi.

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este acuzat de comunitatea internaţională că a eliberat gaz neurotoxic într-una din suburbiile capitalei Damasc, pe 21 august, pentru a-i ataca pe rebeli. Incidentul a dus la moartea a 1.429 de oameni, printre care peste 400 de copii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite