Exercițiu militar major, reluat în Australia după ce fusese suspendat pentru prăbușirea unui elicopter
0Australia a reluat un exerciţiu militar important, desfăşurat cu Statele Unite, care fusese suspendat pentru scurt timp sâmbătă după prăbuşirea unui elicopter al armatei australiene, ale cărui resturi au fost localizate, însă cei patru patru membri ai echipajului sunt în continuare daţi dispăruţi.

„Am localizat mai multe resturi care par să fie de la elicopterul dispărut'', a declarat şeful poliţiei din Queensland, Douglas McDonald, adăugând că „în acest moment are loc o operaţiune de căutare şi salvare''.
Aeronava, un Taipan MRH-90 de fabricaţie europeană, s-a prăbuşit în noaptea de vineri spre sâmbătă în largul insulei Hamilton, în statul Queensland (nord-est). Îngrijorările cresc pentru soarta celor patru membri ai echipajului.
Douglas McDonald a declarat că elicopterelor, avioanelor şi navelor armatelor australiene, canadiene şi americane li se vor alătura duminică scafandri pentru operaţiunile de căutare. Ministrul australian de Externe,
Penny Wong, a declarat că incidentul reprezintă „o reamintire clară a riscurilor pe care şi le asumă bărbaţii şi femeile care ne servesc, şi curajul de care dau dovadă în fiecare zi în slujba ţării lor''.
După o scurtă suspendare a operaţiunilor Talisman Saber, manevre militare de mare amploare cu Statele Unite, la care mai participă Japonia, Franţa, Germania şi Coreea de Sud, unele exerciţii au fost reluate la distanţă mare de locul accidentului.
Exerciţiul, la care participă 30.000 de militari, cu lupte terestre, debarcări amfibie şi operaţiuni aeriene, au intrat în cea de-a doua săptămână şi vizează să demonstreze puterea alianţelor militare occidentale. Manevrele erau planificate să se desfăşoare până pe 4 august.