Europa vrea să tăiem mai mult
Comisia Europeană ar trebui să respecte aceeaşi disciplină financiară care ni se impune tuturor.
Guvernul urmează să anunţe un pachet draconic de tăieri ale cheltuielilor publice. Şi totuşi, miercuri, în Camera Comunelor, parlamentarii sunt invitaţi să aprobe un buget ce implică o creştere de cheltuieli. Cine e beneficiarul unei asemenea dărnicii din partea contribuabilului britanic? Răspunsul este Uniunea Europeană.
Parlamentarii dezbat un memorandum al Comisiei Europene ce argumentează o creştere cu 5,8% a cheltuielilor sale pentru 2011. Aceasta înseamnă o creştere a cheltuielilor anuale la circa 115 miliarde de lire - adică jumătate din cheltuielile publice ale unei ţări de mărimea Olandei. Împreună cu alte câteva ţări, Marea Britanie a susţinut fără succes o îngheţare a cheltuielilor, dar aceasta nu a trecut de votul summitului european de acum câteva săptămâni.
O să stăm să ne uităm cum UE cheltuie mai mult din banii noştri, în timp ce noi trebuie să reducem personalul militar, alocaţiile copiilor, construcţia de şcoli, să dăm mii de oameni afară şi să închidem zeci de agenţii? Argumentul în favoarea cheltuielilor suplimentare e că infrastructura şi dezvoltarea regională finanţate de UE vor ajuta recuperarea economică. Dar de ce nu s-ar putea ca o parte din aceşti bani să fie cheltuiţi direct de ţările care îi furnizează şi nu să fie spălaţi, la preţuri mari, prin Bruxelles? UE propune o creştere abruptă în cheltuielile cu justiţia şi cu securitatea, în timp ce noi tăiem cheltuielile poliţiei. Planurile Comisiei implică şi o creştere cu 4% a cheltuielilor administrative.
Principalul motiv pentru care cresc aceste costuri este că Tratatul de la Lisabona a creat noi instituţii, cum ar fi Preşedinţia şi ministerul de Externe, care trebuie finanţate, hrănite şi udate. Cheltuielile UE ar trebui supuse unor verificări riguroase. E vorba de mulţi bani şi o bună parte din ei sunt irosiţi. Acum se vede cât de departe e Bruxellesul de realităţile dure ale lumii reale. Parlamentul nostru nu poate opri adoptarea bugetului. Dar când parlamentarilor li se va cere, miercuri, să-şi dea aprobarea, ar fi frumos să-i auzim spunând în numele nostru, al tuturor: „Poate glumiţi".
„The Daily Telegraph“(MAREA BRITANIE) 11 octombrie 2010























































