Erdogan aprobă componenţa unui cabinet interimar. Un partid prokurd intră la guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan. FOTO Mediafax
Recep Tayyip Erdogan. FOTO Mediafax

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a aprobat vineri seara componenţa guvernului interimar prezentat de premierul Ahmet Davutoglu, guvern ce urmează să conducă ţara până la alegerile legislative anticipate de la începutul lunii noiembrie, a informat agenţia de presă turcă Anatolie, citată de „ Le Figaro” şi AFP.

Acordul între preşedintele turc  şi prim-ministrul Ahmet Davutoglu a fost anunţat în urma unei întâlniri a acestora la palatul prezidenţial din Ankara care a durat aproape o oră. 

`Preşedintele nostru Recep Tayyip Erdogan (...) a acceptat guvernul interimar propus şi prezentat de Ahmet Davutoglu”, a precizat pe site-ul său preşedinţia turcă.

Din acest cabinet condus de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, partidul din care face parte Erdogan) vor face parte şi doi parlamentari ai Partidului Democrat al Poporului (HDP, prokurd), fiind pentru prima în istoria Turciei când o formaţiune prokurdă intră într-un guvern.

Ali Haydar Konca şi Muslum Dogan vor conduce Ministerul Afacerilor Europene şi, respectiv, Ministerul Dezvoltării, a precizat premierul Davutoglu la încheierea întâlnirii avute cu preşedintele Erdogan, potrivit „Le Figaro”.

Alianţa între partidul islamo-conservator AKP şi HDP este un demers inedit în Turcia în contextul confruntărilor ce au loc de mai bine de o lună de zile între armată şi rebelii kurzi din PKK.

Turcia traversează un impas politic încă de la alegerile legislative din 7 iunie, la care Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan a pierdut majoritatea absolută pe care o deţinea din 2002, fiind nevoit să găsească un partener pentru a continua la guvernare. 

Obţinând 13% din sufragii la alegerile legislative din iunie, HDP a pus capăt majorităţii absolute a islamo-conservatorilor.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite